Trump ezită să trimită Ucrainei rachete Tomahawk, după discuția cu Putin. „Avem nevoie de ele și pentru SUA”
0Președintele SUA, Donald Trump, a părut nehotărât în privința aprobării unui transfer de rachete Tomahawk către Ucraina, după o discuție de două ore și jumătate cu omologul său rus Vladimir Putin.

„Avem nevoie de Tomahawk și pentru Statele Unite ale Americii. Avem multe, dar avem nevoie de ele. Adică, nu ne putem seca rezervele pentru țara noastră”, a declarat Putin, citat de Kyiv Independent.
„Nu știu ce putem face în privința asta”, a adăugat el.
Zelenski, care a sosit la Washington mai devreme în cursul zilei, este așteptat să insiste pentru transferul de rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune către Ucraina, în cadrul unei întâlniri programate pentru 17 octombrie.
Președintele american a evocat anterior posibilitatea de a furniza Kievului aceste rachete de croazieră, capabile să lovească ținte la o distanță de până la 2.500 de kilometri (1.600 de mile).
Ezitarea lui Trump privind o posibilă livrare vine după un apel telefonic de două ore și jumătate cu președintele rus Vladimir Putin, pe 16 octombrie, în care cei doi lideri au discutat, printre alte subiecte, despre transferul de rachete Tomahawk.
Într-un briefing de presă ce a urmat convorbirii, consilierul pe politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, a declarat că președintele rus a ridicat în mod direct subiectul furnizării Ucrainei de Tomahawk.
„Vladimir Putin și-a reiterat punctul de vedere conform căruia Tomahawk nu ar schimba situația de pe câmpul de luptă, dar ar provoca daune semnificative relațiilor dintre țările noastre, ca să nu mai vorbim de perspectivele unei soluționări pașnice”, a spus Ușakov, reafirmând opoziția lui Putin față de potențialele transferuri de armament.
Retorica lui Trump privind livrările de arme contrastează ca ton cu declarația făcută pe 15 octombrie, când a spus că Ucraina vrea „să treacă la ofensivă” în războiul cu Rusia și că va decide dacă aprobă o asemenea strategie după întâlnirea cu Zelenski la Washington, pe 17 octombrie.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a alimentat speculațiile privind o posibilă livrare de armament pe 15 octombrie, cu o remarcă potrivit căreia Washingtonul este pregătit „să impună costuri Rusiei” în moduri „pe care doar SUA le pot aplica”.
În contextul mesajelor contradictorii legate de rachete, președintele SUA și-a intensificat în ultima perioadă criticile la adresa Rusiei, declarând în septembrie că Ucraina ar putea câștiga războiul și recâștiga toate teritoriile ocupate de Rusia după invazie.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, le-a spus reporterilor după conversația lui Trump cu Putin că președintele american consideră „posibilă” o întâlnire între Putin și Zelenski, adăugând că Trump „nu a închis ușa” unei eventuale întrevederi între cei doi lideri.