Pușcașii marini au preluat controlul în Los Angeles și au reţinut, în premieră, un civil. Proteste de ziua Armatei şi aniversarea a 79 de ani a lui Donald Trump

0
Publicat:

Într-o acțiune fără precedent în ultimele decenii, pușcașii marini americani au reținut un civil în Los Angeles. Intervenția militară, contestată vehement la nivel local și federal, alimentează temerile privind deciziile totalitate ale administrației Trump.

civil retinut puscasi marini, captura video jpg

Vineri, 13 iunie, pușcașii marini au preluat controlul clădirii federale Wilshire din Los Angeles şi au reţinut temporar un civil, o acțiune fără precedent în ultimele decenii și controversată, marcată drept primul incident de acest fel de la desfășurarea trupelor ordonată de Donald Trump.

Potrivit armatei americane, civilul a fost predat ulterior agenților Departamentului pentru Securitate Internă.

Întrebat despre incident, purtătorul de cuvânt al comandamentului nordic al armatei americane a declarat că forțele active „pot reține temporar o persoană în circumstanțe specifice”.

„Orice reținere temporară încetează imediat când persoana (persoanele) poate (pot) fi transferată (transferate) în siguranță în custodia personalului civil de aplicare a legii”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de The Guardian.

Bărbatul reţinut este veteran al armatei americane

Incidentul vine pe fondul protestelor declanșate de politicile dure de deportare promovate de administrația Trump, proteste care s-au extins în marile orașe americane.

Bărbatul reținut este Marcos Leao, în vârstă de 27 de ani, veteran al armatei americane, care obținuse cetățenia prin serviciul militar. El a declarat că se îndrepta spre Departamentul Afacerilor Veteranilor și că a traversat accidental o zonă restricționată. A fost reținut, dar, potrivit propriei declarații, „a fost tratat foarte corect”. „Ei doar își fac meseria”, a adăugat el.

Acuzaţii de abuz de putere şi reprimarea libertăţii de exprimare

Aproximativ 200 de puşcaşi marini au fost trimiși pentru a proteja clădirile federale din Los Angeles, potrivit unei declaraţii a generalului-maior Scott Sherman.

Donald Trump a ordonat desfăşurarea trupelor în Los Angeles în ciuda opoziției guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, decizia preşedintelui declanşând discuţii aprinse între administrația federală și autoritățile statale şi alimentând temerile cu privire la militarizarea forțată a spațiului civil.

Joi seară, un judecător federal a decis blocarea mobilizării trupelor federale în oraș, considerând că președintele a ocolit procedurile legale impuse de Congres. Administrația a făcut însă imediat apel, iar ordinul de suspendare a fost pus în așteptare până la o audiere planificată pentru marți.

Criticii președintelui acuză un abuz de putere și o tentativă de a reprima libertatea de exprimare, sub pretextul menținerii ordinii publice. Grupurile civice și liderii democrați consideră că desfășurarea trupelor are mai degrabă o miză politică decât una de securitate națională.

În plus, numeroși membri ai Gărzii Naționale și familiile lor s-au declarat îngrijorați de faptul că sunt implicați într-un conflict politic intern.

Proteste de ziua lui Donald Trump

În același timp, în întreaga țară se anunță proteste de amploare. Sâmbătă, milioane de persoane sunt așteptate să participe la manifestații sub sloganul „No Kings”, în opoziție față de parada militară organizată de Trump în Washington, cu ocazia aniversării armatei americane și, coincidență, a zilei sale de naștere. Evenimentul, inspirat de paradele regimurilor autoritare, este estimat să coste până la 45 de milioane de dolari.

Pe fondul tensiunilor, joi, senatorul democrat Alex Padilla a fost reținut și îndepărtat de forțele de securitate după ce a încercat să pună o întrebare incomodă în timpul unei conferințe de presă susținute de secretarul pentru securitate internă.

În videoclipul filmat în timpul incidentului, care a devenit viral pe rețelele de socializare, se vede cum Alex Padilla este imobilizat și scos din cameră de agenții Serviciului Secret și FBI.

El a avertizat că, dacă acesta era modul în care e tratat un senator, nici nu vrea să-şi închipuie ce se întâmplă cu civilii obișnuiți arestați și reținuți temporar de Serviciul de Imigrare și Vamă (ICE).

Potrivit aceleiaşi surse, pe fondul consecințelor juridice și politice în curs, arestările au continuat, deși incidentele sporadice de jafuri au încetat. Jose Manuel Mojica, un tată de 30 de ani cu patru copii, a fost acuzat de agresiune asupra unui ofițer federal în timpul unei proteste în Paramount, o comunitate din sudul județului Los Angeles.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite