Proces cu scandal în cazul atacului armat din Bufallo, SUA. Momentul în care un bărbat se repede asupra criminalului VIDEO

0
Publicat:

Payton Gendron, tânărul care la vârsta de doar 18 ani a omorât zece persoane de culoare, într-un supermarket din Buffalo, în mai 2021, era să fie linșat chiar în fața instanței. La audierea de miercuri au participat inclusiv rude ale victimelor, iar situația a scăpat de sub control.

Tânărul și-a primit, miercuri, sentința pentru fapta sa. Până să ajungă însă în spatele gratiilor, pentru tot restul vieții, Gendron a fost pus, pentru prima dată, față în față cu rudele și apropiații oamenilor pe care i-a ucis cu sânge rece. Ședința a fost întreruptă pentru scurt timp, după ce lucrurile aproape că au scăpat de sub control.

Un bărbat a încercat să îl ia la bătaie pe criminal

Durerea celor rămași s-a transformat într-o revoltă fără limite, la vederea asasinului. Chiar în fața instanței din New York, oamenii au lăsat să li se reverse furia. Un bărbat a încercat chiar să se năpustească asupra lui Gendron, pentru a-l lua la bătaie, dar a fost oprit de oamenii legii. Gardienii au reușit, între timp, să îl escorteze pe Gendron afară.

Incidentul s-a petrecut în timp ce Barbara Massey Mapps, sora uneia dintre victimele lui Gendron, țipa la acesta.

Vei veni în orașul nostru și vei decide că nu-ți plac oamenii de culoare. Omule, nu știi nimic despre oamenii de culoare”, a strigat Mapps.

Chiar în acel moment, un bărbat neidentificat, îmbrăcat într-un trening gri, trece pe lângă ea, hotărât să își facă singur dreptate.

Payton Gendron va face închisoare pe viață

Tânărul care a omorât zece persoane și a rănit alte trei, într-un atac rasist, într-un supermarket din Buffalo, New York, anul trecut, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată.

Pe 14 mai, după luni de pregătiri, tânărul a mers într-un supermagazin din Buffalo, în ţinută de luptă şi înarmat cu o puşcă semi-automată AR-15 şi o cameră de filmare cu care a transmis în direct pe internet. El a înaintat metodic din parcare până în magazin, trăgând în clienţi şi angajaţi. Tânărul a acționat din ură rasistă, după cum a recunoscut chiar el. Victimele sale aveau vârste cuprinse între 32 şi 86 ani.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite