Pedeapsa primită de autorul atacului armat din Buffalo, SUA. Criminalul a ucis zece oameni în mai 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Payton Gendron, tânărul de 19 ani care a ucis zece oameni, într-un supermarket din Buffalo, în nordul Statelor Unite, și-a primit sentința. Incidentul sângeros pe care l-a provocat a avut loc în luna mai, anul trecut, fiind vorba de crime rasiste.

Payton Gendron va fi închis pe viață pentru crimele sale FOTO AFP
Payton Gendron va fi închis pe viață pentru crimele sale FOTO AFP

Băiatul a pledat vinovat, în noiembrie, în faţa instanței din statul New York. Acuzațiile care i s-au adus sunt de crime rasiste şi terorism. Miercuri, el a fost adus, pentru prima dată, în faţa rudelor și a apropiaţilor victimelor sale. Îndurereți și revoltați deopotrivă, aceștia au lăsat să li se reverse mânia. Un bărbat a încercat chiar să se arunce asupra lui Gendron, iar ședința a fost întreruptă pentru scurt timp.

Condamnat la închisoare pe viață

Într-o scurtă declaraţie, Payton Gendron a dat asigurări că este dezolat pentru durerea pe care a cauzat-o.

Nu pot spune cât de mult regret toate deciziile care m-au condus să fac un gest îngrozitor pe 14 mai, când am tras şi am omorât oameni doar pentru că erau negri”, a spus el, potrivit Agerpres.

Tânărul, un adept împătimi al supremației albilor, a mărturisit că s-a lăsat influențat de anumite teorii, citite pe internet.

Credeam în lucrurile citite online şi am acţionat din ură rasistă, nu vreau să fiu o sursă de inspiraţie pentru nimeni”, a adăugat inculpatul.

Gendron a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată, conform AFP.

Pe 14 mai, după luni de pregătiri, tânărul a mers într-un supermagazin din Buffalo, în ţinută de luptă şi înarmat cu o puşcă semi-automată AR-15 şi o cameră de filmare cu care a transmis în direct pe internet. El a înaintat metodic din parcare până în magazin, trăgând în clienţi şi angajaţi. A ucis zece persoane, cu vârste între 32 şi 86 ani, şi a rănit trei.

Payton Gendron este acuzat crime rasiste și de justiţia federală, care nu a exclus, în acest stadiu, să ceară pedeapsa capitală.

Masacrul a provocat stupoare în Statele Unite, fiind dublat după zece zile de un alt carnagiu cu puşcă semi-automată comis de un tânăr de 18 ani, care a ucis 19 copii şi doi profesori într-o şcoală din Uvalde, statul Texas.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite