Un criminal în serie rus care a ucis 80 de femei se oferă voluntar pe frontul din Ucraina

0
Publicat:

Un criminal în serie din Rusia, care execută două condamnări pe viață pentru atrocitățile comise a declarat că vrea să fie eliberat din închisoare pentru a se alătura forțelor lui Vladimir Putin în Ucraina.

FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Mihail Popkov, în vârstă de 58 de ani, este un fost polițist condamnat în 2015 pentru agresiune sexuală și uciderea a zeci de femei între 1992 și 2010 în Angarsk și Irkutsk, în Siberia, și Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, potrivit Newsweek. 

În 2018, el a mărturisit și alte crime, ridicând numărul total de victime la 78, deși este suspectat de cel puțin 83 de crime.

În ciuda sentinței sale, autoritățile ruse au permis televiziunii de stat să îi ia un interviu lui Popkov, care este supranumit „vârcolacul" sau „Maniacul din Angarsk”.

Autoritățile ruse au apelat la recrutări din închisori pentru ca deținuții să lupte înlinia întâi în invazia lui Putin în Ucraina. De asemenea, rușii au declarat că li se vor șterge sentințele celor care supraviețuiesc șase luni pe front. 

Popkov a declarat că ar dori să facă parte din acest program. În momentul în care reporterul postului de știri Vesti l-a întrebat pe Popkov „Care este visul tău?”,  acesta a răspuns: „Să mă înrolez în armată”.

El a recunoscut că lupta din Ucraina „nu este un joc pe calculator” și că „acestea nu sunt cărți de ficțiune despre supereroi”.

„Specializarea mea militară este extrem de solicitată în acest moment”, a spus acesta, recunoscând totuși că ar trebui să învețe câteva lucruri noi. 

El nu a precizat care a fost experiența sa militară, iar rapoartele spun că a lucrat doar în poliție și ca agent de securitate.

Rolul pe care îl joacă condamnații în invazia  rusă a ieșit în evidență în ceea ce îi privește pe cei din grupul de mercenari Wagner, finanțat de aliatul lui Putin, Evgheni Prigozhin. Marți, Prigojin a afirmat că o a patra rundă de deținuți care și-au încheiat contractele cu grupul au primit grațiere.

Unul dintre comandanții Wagner, Andrei Medvedev, care a scăpat din grup și a fugit în Norvegia, a descris modul în care prizonierii „sunt folosiți drept carne de tun”. 

În octombrie, activista rusă pentru drepturile omului Olga Romanova a declarat că peste 20.000 de prizonieri ruși au fost trimiși la război în Ucraina. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite