Pentagonul își reiterează sprijinul față de Israel: Ce promisiuni face Lloyd Austin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a afirmat sâmbătă angajamentul Statelor Unite de a susţine Israelul în urma atacului masiv lansat asupra sa de mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Lloyd Austin FOTO EPA-EFE
Lloyd Austin FOTO EPA-EFE

Șeful Pentagonului a notat că se va asigura că Israelul are tot ce îi trebuie pentru a se apăra, transmite agențiile de presă AFP și DPA, preluate de Agerpres.

„În zilele următoare Departamentul Apărării se va preocupa să asigure că Israelul dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra şi a-i proteja pe civili de violenţă şi terorism”, a transmis Austin, citat într-un comunicat.

Lloyd Austin a menţionat că urmăreşte îndeaproape evoluţiile şi că angajamentul Statelor Unite „faţă de dreptul Israelului de a se apăra rămâne de neclintit”. El a denunțat totodată „atacurile abjecte asupra civililor”.

Cel puțin 40 de israelieni au fost uciși, iar alții peste 900 răniți în atacul de amploare lansat sâmbătă dimineață de Hamas asupra statului evreu.

În Fâșia Gaza, controlată de Hamas, aproape 200 de persoane au fost ucise și peste 1.600 sunt rănite, a declarat Ministerul palestinian al Sănătății.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite