Reacția Iranului în urma atacului lansat de Hamas împotriva Israelului

0
Publicat:

Un consilier al ghidului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a salutat operațiunea declanșată sâmbătă dimineață de Hamas împotriva Israelului.

Atac Hamas în Israel FOTO Profimedia
Atac Hamas în Israel FOTO Profimedia

„Îi felicităm pe combatanții palestinieni”, a declarat Yahya Rahim-Safavi.

Acesta a declarat că Teheranul va fi alături de Hamas, dar nu a precizat sub ce modalitate.

„Vom fi alături de combatanții palestinieni până la eliberarea Palestinei și a Ierusalimului”, a spus Rahim-Safavi, care este totodată un general din cadrul Gardienilor Revoluției, armata de elită a regimului de la Teheran.

„Vom susține această operațiune măreață Potopul Al-Aqsa și suntem siguri că frontul rezistenței o va susține de asemenea”, a insistat el, citat de agenția de stat Isna.

Regimul actual din Iran consideră Israelul drept un „dușman de moarte”.

Anterior, mișcarea șiită libaneză Hezbollah, care dispune de un puternic braţ armat, a salutat mişcarea islamistă palestiniană Hamas pentru „operaţiunea sa eroică la scară mare” împotriva Israelului.

„Comandamentul rezistenţei islamice în Liban (...) este în contact direct cu comandamentul rezistenţei palestiniene în ţară şi în străinătate şi evaluează fără încetare evenimentele şi mersul operaţiunilor”, adaugă Hezbollah, citată de AFP.

„Axa de rezistenţă” este termenul folosit pentru a evoca mişcările palestiniene, libaneze, siriene şi altele care sunt apropiate de Iran şi se opun Israelului, precizează AFP.

Comandantul brațului armat al Hamas a făcut apel la sprijin regional împotriva Israelului. Hezbollah încă nu a anunțat dacă va sprijini pe teren operațiunea „Potopul Al-Aqsa”, împotriva căreia Israelul răspunde cu campania „Săbii de oțel”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite