O profesoară pedofilă condamnată pentru relații sexuale cu un copil cere anularea sentinței invocând sexul său

0
Publicat:

O profesoară din Australia condamnată pentru relații sexuale ilegale cu un copil spune că sentința pronunțată în cazul său ar trebui anulată, întrucât femeile nu puteau fi considerate responsabile din punct de vedere legal pentru această infracțiune la momentul săvârșirii faptelor, potrivit The Guardian.

 Profesoara a recunoscut că întreținut relații sexuale cu un copil. FOTO arhivă Shutterstock
Profesoara a recunoscut că întreținut relații sexuale cu un copil. FOTO arhivă Shutterstock

Gaye Grant a pledat vinovată pentru întreținerea de relații sexuale cu un copil, însă acum cere anularea condamnării pe motiv că nu poate fi trasă la răspundere din punct de vedere legal din cauza sexului său.

Profesoara pedofilă a argumentat în fața Curții de apel penale că, în calitate de femeie, nu putea fi considerată responsabilă din punct de vedere legal pentru această infracțiune, conform legilor de la acea vreme.

Potrivit avocatului ei, există un precedent juridic care permite ca un apel la o condamnare să fie admis în ciuda recunoașterii vinovăției, dacă apelantul nu poate fi condamnat legal pentru infracțiune.

Deși este posibil ca instanța să returneze cazul lui Grant la tribunalul districtual în vederea unui nou proces, preferința este ca această condamnare să fie pur și simplu respinsă, spune apărătorul profesoarei.

Gaye Grant, care are aproape 70 de ani, a fost condamnată la închisoare în decembrie 2022 pentru că, în 1970, l-a abuzat sexual pe unul dintre elevii. Abuzul s-a întins pe parcursul a doi ani.

Elevul avea zece ani când profesoara a început să-l abuzeze

Băiatul a întâlnit-o pentru prima dată pe profesoară când avea zece ani și i-a mărturisit că era hărțuit, potrivit The Guardian.

Presupusul abuz a început cu elevul așezându-se în poala lui Grant, înainte să se ajungă la mângâieri, sărutări și, în cele din urmă, la relații sexuale.

La sfârșitul anilor 1970, băiatul a încercat să se distanțeze de profesoară, dar aceasta i-a scris că îl iubește.

Gaye Grant a petrecut aproape 15 luni în spatele gratiilor, dar a fost eliberată pe cauțiune și a primit permisiunea de a face apel împotriva condamnării sale, după eliberarea unei alte profesoare, Helga Lam, care a reușit să obțină anularea acuzațiilor istorice de abuz sexual în februarie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite