Numărul consumatorilor de canabis din SUA îl depăşeşte pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool

0
Publicat:

Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press.

În SUA, fumătorii de iarbă i-au întrecut pe consumatorii de alcool Foto: Shutterstock
În SUA, fumătorii de iarbă i-au întrecut pe consumatorii de alcool Foto: Shutterstock

În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au declarat că consumă marijuana zilnic sau aproape zilnic, în timp ce 14,7 milioane declarau că beau alcool zilnic sau aproape zilnic, potrivit unei analize a unor date dintr-o anchetă naţională.

În 1992, când consumul de ”iarbă” era cel mai scăzut, mai puţin de un milion de persoane declarau că consumă marijuana aproape zilnic, scrie news.ro.

Alcoolul este în continuare consumat larg în Statele Unite.

Acest studiu, publicat miercuri în revista ştiinţifică Addiction, compară consumul zilnic sau aproape zilnic al celor două substanţe.

Din 1992 şi până în 2022, nivelul declarării consumului zilnic sau aproape zilnic al canabisului pe locuitor a crescut de 15 ori.

Autorul studiului, Jonathan Caulkins, recunoaşte în lucrare că oamenii pot fi mai înclinaţi să-şi declare consumul de canabis, deoarece această practică este tot mai acceptată social, lucru care ”umflă” cifrele.

O majoritate a statelor americane autorizează în prezent consumul de marijuana în scopuri medicale sau recreative, în pofida faptului că acesta este în continuare ilegal la nivel federal.

Guvernul federal se pregăteşte să claseze canabisul drept un drog mai puţin periculos.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite