Joe Biden comută pedepsele pentru aproape 2.500 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de droguri

0
Publicat:

Joe Biden a devenit președintele care are cele mai multe grațieri și cele mai multe comutări individuale din istoria Statelor Unite. Măsura a fost luată cu doar trei zile înainte de încheierea mandatului său.

Joe Biden comută pedepsele la aproape 2.500 de persoane Foto: EPA EFE
Joe Biden comută pedepsele la aproape 2.500 de persoane Foto: EPA EFE

Președintele american a comutat pedepsele a aproape 2.500 de persoane condamnate pentru infracțiuni nonviolente legate de droguri. Aceste persoane „ispășesc pedepse disproporționat de lungi în comparație cu pedepsele pe care le-ar primi astăzi conform legislației actuale”, se arată într-un comunicat emis de administrația Biden, potrivit ABC News.

Biden nu a oferit detalii suplimentare cu privire la numărul exact de persoane care ar fi afectate de acțiunea de clemență, termenele implicate sau oricare dintre criteriile de calificare utilizate pentru evaluarea grațierilor.

Măsura vizează în special persoanele care au primit sentințe mai aspre conform unor legi vechi, care făceau diferența între cocaina crack și cocaina pudră.

În anii 1980, Biden a susținut mai multe proiecte de lege care creșteau pedepsele pentru consumatorii de droguri, inclusiv una care a mărit pedepsele consumatorilor de cocaină crack, în comparație cu cei condamnați pentru consumul de cocaină pudră.

Această acțiune este un pas important către îndreptarea greșelilor istorice, corectarea disparităților de pedeapsă și oferirea persoanelor care merită oportunitatea de a se întoarce în familiile și comunitățile lor după ce au petrecut mult prea mult timp după gratii”, a precizat Biden.

Președintele American a recunoscut, de asemenea, că această decizia va crea un precedent istoric.

Prin această acțiune, acum am emis mai multe grațieri și comutări individuale decât orice președinte din istoria SUA”, a mai afirmat Biden.

De asemenea, președintele Joe Biden a comutat, în decembrie 2024, pedepsele a 1.500 de persoane plasate în arest la domiciliu în pandemie și a grațiat 39 de americani condamnați pentru infracțiuni nonviolente

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite