Fox News: Putin și Trump, gata să se întâlnească săptămâna viitoare. Unde s-ar putea desfășura summitul

0
Publicat:

O întâlnire între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin ar putea avea loc în doar câteva zile, potrivit Fox News, care citează două surse familiare cu negocierile.

Vladimir Putin și Donald Trump s-ar putea întâlni săptămâna viitoare FOTO: Profimedia
Vladimir Putin și Donald Trump s-ar putea întâlni săptămâna viitoare FOTO: Profimedia

întâlnire între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, potrivit unor surse citate de Fox News. Negocierile sunt în desfășurare, iar situația este „foarte dinamică”, schimbându-se de la o oră la alta.

Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat joi, 7 august, că pregătirile pentru summit au început deja, iar întâlnirea dintre cei doi lideri este prevăzută „în următoarele zile”.

„La sugestia părții americane, s-a ajuns la un acord pentru organizarea unei întâlniri bilaterale la cel mai înalt nivel în zilele următoare, și anume o întâlnire între președintele Vladimir Putin și Donald Trump”, a declarat Ushakov.

Roma, opțiune pentru summit 

Două surse apropiate discuțiilor au declarat pentru Fox News că summitul ar putea fi programat chiar de luni, Roma fiind una dintre locațiile luate în calcul. În discuție ar mai fi și alte țări din Europa, dar și din afara continentului. Totuși, întâlnirea ar putea fi anulată dacă nu se ajunge la un acord privind anumite aspecte sensibile.

Poziția Ucrainei 

Potrivit surselor, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis Statelor Unite că nu va ceda niciun teritoriu în cadrul unui acord de pace cu Rusia. Zelenski a subliniat că doar parlamentul ucrainean are autoritatea de a lua o astfel de decizie.

Declarațiile lui Trump 

Informațiile privind organizarea summitului vin după ce au apărut zvonuri că Donald Trump ar fi condiționat întâlnirea cu Putin de o reuniune între liderul rus și Volodimir Zelenski. Președintele american a clarificat însă că nu impune această condiție și că obiectivul său principal este oprirea violențelor.

„Voi face tot ce pot pentru a opri uciderile”, a declarat Trump, precizând că este dispus să participe la o discuție directă cu Vladimir Putin fără ca aceasta să depindă de un eventual dialog între Moscova și Kiev.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite