Focar de tuse convulsivă într-un comitat din New York: „Un semnal de alarmă”

0
Publicat:

Oficialii din domeniul sănătății din comitatul Suffolk din statul New York îi atenționează pe cetățeni cu privire la creșterea numărului de cazuri de infecție bacteriană respiratorie numită pertussis, cunoscută și sub numele de tuse convulsivă, relatează ABC News.

Vaccinarea este în continuare cea mai bună formă de protecție. Foto: Arhivă
Vaccinarea este în continuare cea mai bună formă de protecție. Foto: Arhivă

În comitatul Suffolk, 108 cazuri de pertussis au fost raportate sau suspectate în anul 2023. O sută dintre aceste cazuri au fost raportate începând cu data de 28 noiembrie 2023, a precizat pentru ABC News un purtător de cuvânt al Departamentului de Servicii de Sănătate din acest comitat. 

Oficialii susțin că până în prezent nu au fost înregistrate spitalizări și că acest focar a fost întâlnit mai ales în rândul copiilor vaccinați și în rândul părinților acestora, conform unui comunicat de presă. 

Recenta creștere a numărului de cazuri de pertussis din New York este un semnal de alarmă pentru departamentele de sănătate din întreaga țară, care trebuie să sporească eforturile de monitorizare și vaccinare", a spus pentru ABC News dr. John Brownstein, epidemiolog la Spitalul de Copii din Boston. 

Pe întreg teritoriul SUA, cazurile de pertussis din 2023 au fost de peste două ori mai multe decât în anul 2022, dar sunt în continuare semnificativ mai puține decât în anii de dinaintea pandemiei, conform datelor furnizate de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). 

„Un memento”

Nu este neobișnuit ca focarele de pertussis să afecteze persoanele vaccinate, dar atunci când se întâmplă acest lucru, infecțiile sunt de obicei mai ușoare, conform CDC. Oficialii din domeniul sănătății susțin că vaccinarea este în continuare cea mai bună formă de protecție și prevenire posibilă. 

Acesta este un memento cu privire la pericolul constant al bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare și la faptul că este necesar ca comunitățile să fie vigilente în ceea ce privește protejarea celor mai vulnerabile categorii de persoane, în special a sugarilor și a persoanelor cu imunitate compromisă", a spus Brownstein. 

În comitatul Suffolk, 64 de cazuri de pertussis au fost raportate în anul 2019, conform Departamentului de Servicii de Sănătate - cazurile actuale fiind aproape duble. 

La fel ca multe alte infecții respiratorii, cu excepția COVID-19, cazurile de tuse convulsivă au fost mult mai puține în intervalul 2020-2022 în comitatul Suffolk și în SUA. Experții spun că acest lucru este posibil datorită măsurilor luate în timpul pandemiei, cum ar fi purtarea măștilor de protecție. Măsurile reducând răspândirea acestei boli respiratorii. 

CDC a transmis că 5.436 de cazuri de pertussis au fost raportate în SUA în 2023, iar în 2022 au fost 2.388 de cazuri. De asemenea, au fost raportate în jur de 15.000 și 18.000 de cazuri în 2018 și, respectiv, 2019. 

Ce ar trebui să știe părinții 

Tusea convulsivă, care este cauzată de bacteria Bortadella pertussis, este o boală care poate fi prevenită prin vaccinare. Aceasta poate fi tratată cu antibiotice și debutează cu unele simptome similare răcelii, precum congestia nazală și febră, însă durata tusei poate dura de la săptămâni până la luni, conform CDC. 

De regulă, o persoană este considerată contagioasă timp de aproximativ două săptămâni după ce a început să tușească. CDC spune, de asemenea, că bebelușii pot face cea mai severă formă a bolii pertussis și pot să nu prezinte tusea caracteristică, dar se pot chinui să respire, pot să se învinețească sau chiar să nu mai respire. 

CDC și Colegiul American al Ginecologilor și Obstetricienilor recomandă femeilor însărcinate să se vaccineze cu Tdap, în al treilea trimestru de sarcină. Conform calendarului de imunizare al CDC, nou-născuții ar trebui imunizați cu trei doze de vaccin împotriva tusei convulsive - numit DTaP - la 2, 4 și 6 luni, urmând ca la 15-18 luni și la 4-6 ani să li se administreze alte două doze de rapel. Copiii mai mari se vaccinează apoi cu vaccinul Tdap la vârsta de 11-12 ani, apoi o dată la 10 ani. 

Părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că înmulțirea cazurilor de tuse convulsivă, care afectează cu precădere copiii, scoate în evidență importanța vaccinării la timp, inclusiv a rapelurilor DTaP și Tdap, în conformitate cu calendarul recomandat", a spus Brownstein. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite