Donald Trump pune tunurile pe justiția americană. „Nu mă lasă să-mi fac treaba pentru care am fost ales”
0Președintele Donald Trump a sugerat că va lua măsuri împotriva judecătorilor „activiști” care îi blochează agenda MAGA și nu-l lasă să-și ducă proiectele la final.

Președintele american dă de înțeles că dorește să pună sub acuzare pe orice judecător care îi împiedică proiectele, potrivit Daily Mail.
„Sistemul nostru judiciar nu mă lasă să-mi fac treaba pentru care am fost ales”, a precizat miercuri, 7 mai, Donald Trump pe rețeaua sa de socializare - Truth Social.
El cere judecătorilor să-i permită administrației sale să deporteze „criminalii și infractorii”
„Judecătorii activiști trebuie să permită administrației Trump să deporteze criminalii și alți infractori care au venit ilegal în țara noastră, fără amânare!!!”, a mai adăugat acesta.
Aliații săi MAGA („Make America Great Again”) susțin pe deplin această idee, relatează sursa citată. Astfel, membrii republicani din Congres pregătesc mai multe proiecte de lege în acest sens. Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a declarat, recent, că aceasta este o prioritate de top pe care camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite o analizează.
Nu este prima dată când preşedintele Trump a atacat sistemul de justiţie american.
„Aceşti judecători vor să-şi asume puterile preşedinţiei, fără a fi nevoie să ajungă la 80 de milioane de voturi. Vor să aibă toate avantajele, dar fără să-şi asume niciun risc”, a afirmat recent, Trump, în timp ce era acuzat de adversarii săi şi de mulţi experţi că subminează separarea puterilor în stat.
De asemenea, Trump a cerut pe 18 martie destituirea unui judecător care a dispus suspendarea acțiunii de expulzare a unor migranţi, atacând în mod direct sistemul judiciar din Statele Unite.
„Acest judecător nebun de stânga radicală, un scandalagiu și agitator care, din păcate, a fost numit de Barack Hussein Obama, nu a fost ales președinte - nu a câștigat votul popular (cu mult!), nu a câștigat toate cele șapte state învecinate, nu a câștigat 2.750 la 525 de comitate, nu a câștigat nimic!”, declara preşedintele american.