Donald Trump anunţă că Statele Unite vor vinde avioane F-35 Arabiei Saudite: „Au fost aliaţi excelenţi”
0Preşedintele american Donald Trump a declarat luni, 17 noiembrie, că intenţionează să aprobe vânzarea de avioane de vânătoare F-35 către Arabia Saudită, notează AFP. Anunțul a fost făcut înaintea vizitei prinţului moştenitor Mohammed bin Salman la Casa Albă.

„Vom face asta, vom vinde avioane F-35”, a declarat preşedintele american presei la Casa Albă, potrivit agenției internaționale, citate de Agerpres.
Donald Trump a dăugat: „Au fost aliaţi excelenţi”.
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, soseşte la Washington cu scopul de a achiziţiona sisteme avansate de apărare aeriană şi antirachetă, precum şi aceste avioane F-35, pe care doar Israelul le deţine în prezent în Orientul Mijlociu.
Preşedintele american şi-a reiterat recent dorinţa ca Arabia Saudită - o putere importantă din Orientul Mijlociu - să recunoască Israelul prin aderarea la Acordurile Abraham.
Potrivit Axios, Israelul doreşte ca orice vânzare americană de avioane F-35 către Riad să fie condiţionată de această recunoaştere.
Schimbare semnificativă de politică,
Tranzacția ar marca o schimbare semnificativă de politică, ce ar putea modifica echilibrul militar în Orientul Mijlociu şi ar pune la încercare doctrina SUA cu privire menţinerea „avantajului militar calitativ” al Israelului, potrivit Reuters, citată de News.ro.
Arabia Saudită a solicitat să cumpere până la 48 de avioane de vânătoare F-35, o potenţială tranzacţie de miliarde de dolari ce a depăşit un obstacol cheie al Pentagonului înainte de vizita prinţului bin Salman.
De mult timp, saudiţii sunt interesaţi de avionul de vânătoare al Lockheed Martin.
Cel mai mare client al armelor americane, Arabia Saudită caută de ani de zile acest avion de vânătoare, deoarece doreşte să-şi modernizeze forţele aeriene şi să contracareze ameninţările regionale, în special din partea Iranului.
Demersurile reînnoite ale regatului pentru achiziţionarea a două escadrile vin în contextul în care administraţia Trump şi-a manifestat deschiderea faţă de aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu Riadul. Forţele aeriene saudite utilizează o combinaţie de avioane de vânătoare, incluzând F-15 de la Boeing plus Tornado şi Typhoon europene.
Arabia Saudită a făcut un apel direct către Trump pentru achiziţionarea avioanelor la începutul acestui an.
Departamentul de politică al Pentagonului a lucrat luni de zile la potenţiala tranzacţie, au declarat anterior pentru Reuters oficiali americani care au vorbit sub condiţia anonimatului.
F-35, construit cu tehnologie stealth care îi permite să evite detectarea inamică, este considerat cel mai avansat avion de vânătoare din lume. Israelul operează acest avion de aproape zece ani, construind mai multe escadrile, şi rămâne singura ţară din Orientul Mijlociu care deţine acest sistem de arme.
Și administraţia Biden a explorat anterior posibilitatea furnizării de avioane F-35 către Arabia Saudită, ca parte a unui acord cuprinzător care ar fi inclus normalizarea relaţiilor dintre Riad şi Israel, însă aceste eforturi au eşuat în cele din urmă.
Controlul Congresului ar putea pune probleme oricărei vânzări de avioane F-35. Anterior, legislatorii au pus sub semnul întrebării acordurile de armament cu Riadul, în urma asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018,. Unii membri ai Congresului sunt și acum reticenţi faţă de aprofundarea cooperării militare cu regatul saudit.






















































