Coșmarul logistic al navelor de război americane din Orientul Mijlociu

Atacurile Iranului au perturbat grav lanțul logistic al Marinei americane în Orientul Mijlociu, punând presiune asupra portavioanelor, distrugătoarelor și navelor de asalt amfibiu menținute în regiune pe o perioadă nedeterminată.

Portavion american în Golful Persic/FOTO:AFP

Marina SUA operează în Orientul Mijlociu de mai multe decenii și și-a construit în timp o rețea de baze și depozite pentru aprovizionarea navelor.

Însă Iranul a distrus, la 28 februarie, în prima zi a războiului, o bază logistică importantă a Marinei americane din Bahrain. Și alte porturi din regiune capabile să primească portavioane sau nave de aprovizionare se află în raza rachetelor și dronelor iraniene, ceea ce le face dificil sau imposibil de utilizat, scrie The New York Times.

Navele de aprovizionare parcurg mii de kilometri

În aceste condiții, navele americane de aprovizionare din regiune trebuie să parcurgă aproximativ 2.200 de mile, adică peste 3.500 de kilometri, până la mica insulă Diego Garcia, din Oceanul Indian.

De acolo, ele transportă alimente, combustibil și alte provizii către navele de război americane aflate în Golful Oman și în Marea Arabiei.

O altă variantă este Singapore, aflat la aproximativ 3.700 de mile, peste 5.900 de kilometri. Pentru a ajunge acolo, navele trebuie să traverseze strâmtoarea Malacca, una dintre cele mai aglomerate rute comerciale maritime din lume.

Blocarea bazelor apropiate din Orientul Mijlociu înseamnă că navele americane sunt nevoite să efectueze acum misiuni de realimentare direct pe mare, aproximativ la fiecare cinci sau șase zile.

Operațiunile sunt complicate și prezintă riscuri atât pentru nava care primește proviziile, cât și pentru cea care le transportă.

Aprovizionarea pe mare este o operațiune dificilă

În timpul acestor misiuni, cele două nave trebuie să navigheze una lângă cealaltă, menținând practic aceeași direcție și aceeași viteză.

Valurile, vântul și curenții marini fac dificilă menținerea navelor la o distanță sigură de aproximativ 45 de metri una de cealaltă, timp de mai multe ore.

Militarii folosesc puști speciale pentru a trage parâme de la bordul portavionului sau distrugătorului către nava de aprovizionare. Ulterior, între cele două nave sunt întinse cabluri de oțel, pe care sunt transportate conducte pentru combustibil și paleți cu provizii.

În paralel, elicopterele transferă alte materiale între nave. Paleți cu alimente, piese de schimb și corespondență sunt transportați în plase suspendate sub aeronave.

Acest tip de aprovizionare permite navelor să rămână în misiune fără să intre într-un port, dar presupune operațiuni complexe și expunerea echipajelor la riscuri suplimentare.

Misiuni fără un termen clar de încheiere

Pentru navele de război americane trimise în regiune, durata misiunilor nu este stabilită în avans. Ele se întorc acasă doar atunci când președintele Statelor Unite și secretarul Apărării decid acest lucru.

Pe termen lung însă, actualul sistem este dificil de susținut.

Marina americană are în total 11 portavioane, dintre care patru au fost trimise în Orientul Mijlociu pentru război. O parte dintre celelalte nave sunt supuse unor reparații de durată în șantiere navale și nu vor putea reveni în serviciu pentru o perioadă îndelungată.

Situația pune o presiune considerabilă asupra unei flote care trebuie să mențină în același timp capacități operaționale în mai multe regiuni ale lumii.

Portavioanele rămân luni întregi pe mare

Un exemplu este portavionul USS Abraham Lincoln, care a petrecut cea mai mare parte a celor nouă luni în care s-a aflat pe mare fără să intre într-un port.

În condiții normale, un portavion american face o escală într-un port aproximativ o dată pe lună, oferind echipajului posibilitatea unei scurte perioade de odihnă și permițând efectuarea unor operațiuni de întreținere și reaprovizionare.

La 20 august, USS Abraham Lincoln a fost înlocuit în regiune de USS George Washington și a început călătoria de întoarcere spre Statele Unite.

Portavionul urma să facă miercuri o escală de câteva zile în Thailanda, înainte de a traversa Oceanul Pacific către baza sa din San Diego, California.

Pentru Marina americană, situația ilustrează una dintre principalele dificultăți ale războiului: menținerea unor nave de luptă departe de bazele tradiționale de aprovizionare presupune un efort logistic tot mai mare, iar pe măsură ce conflictul continuă, capacitatea flotei de a susține astfel de misiuni pe termen nelimitat este pusă la încercare, notează NYT.