Consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, vizită în Arabia Saudită. Cu cine urmează să discute „Avem o strategie”

0
Publicat:

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden se va deplasa în Arabia Saudită, în acest weekend. Jake Sullivan a făcut el însuși anunțul, joi, într-un discurs.

Jake Sullivan FOTO Arhivă
Jake Sullivan FOTO Arhivă

Discuții cu liderii saudiți

  Jake Sullivan se va deplasa în Arabia Saudită pentru a purta discuţii cu liderii saudiţi, precum şi cu responsabili indieni şi din Emiratele Arabe Unite, a anunţat el, joi, în cadrul unei prelegeri  despre strategia americană în Orientul Mijlociu, notează AFP, potrivit Agerpres. 

În acest weekend voi fi în Arabia Saudită pentru întâlniri cu liderii lor, a declarat Jake Sullivan în discursul ţinut la Washington Institute for the Near Middle East, un think tank pe probleme Orientului Mijlociu cu sediul în capitala americană.

Deplasarea responsabilului intervine în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Riad sunt tensionate de la vizita preşedintelui american în regat, în vara lui 2022, chiar dacă cele două ţări colaborează pe multe subiecte, printre care recenta criză din Sudan.

Omologii mei din Emirate şi India vor veni, de asemenea, în Arabia în cadrul unor reuniuni, astfel încât să putem discuta despre noi ere de cooperare între New Delhi şi Golful Persic, precum şi între Statele Unite şi restul regiunii, a precizat el.

Strategia pentru Orientul Mijlociu

Demnitarul american a spus că situaţia din Yemen va face parte din discuţiile din weekend.

Jake Sullivan, principalul consilier pentru politică externă al preşedintelui Statelor Unite, se ocupă, în special, de problemele din Orientul Mijlociu de la Iran, la Siria şi Irak până la conflictul israeliano-palestinian.

Angajamentul nostru faţă de regiunea Orientului Mijlociu este neclintit, a spus el, promovând o campanie de descurajare şi diplomaţie în regiune pe care administraţia Biden o urmăreşte de doi ani.

Avem o strategie atât realistă, cât şi pragmatică, a subliniat responsabilul american, bazată pe cinci principii fundamentale pe care le-a detaliat: parteneriatele, descurajarea, diplomaţia şi dezescaladarea, integrarea şi apărarea valorilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite