America renunţă la detronarea preşedintelui sirian, Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul Statelor Unite la Naţiunile Unite a declarat joi că detronarea de la putere a preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, nu mai reprezintă o prioritate pentru SUA, relatează BBC.

Ambasadorul Statelor Unite, Nikki Haley, a precizat că „nu ne mai putem concentra asupra lui Assad în acelaşi mod precum o făcea administraţia precedentă” citează BBC. Sub administraţia lui Barack Obama, SUA susţinea rebelii împotriva guvernului de la Damasc, însă direcţia resurselor şi-au schimbat direcţia odată cu apariţia şi dezvoltarea Statului Islamic.

„Prioritatea noastră nu mai este să rămânem acolo şi să ne concentrăm în a-l scoate pe Assad. Prioritatea noastră este de a găsi o cale să vedem cum putem încheia treaba şi cu cine trebuie să lucrăm pentru a realiza o diferenţă reală pentru oamenii din Siria” a adăugat Nikki Haley.

Conform corespondenţilor BBC, lupta împotriva ISIS a devenit o prioritate din ce în ce mai mare încă din ultimul an al administraţiei lui Obama, iar decizia Rusiei de a se implica în război, în 2015 şi de a-l sprijini pe Assad a tăiat toate posibilităţile Washington-ului de a-i ajuta pe rebeli.

Aflat într-o vizită în Turcia, Secretarul de Stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, declara că domnia lui Assad „va fi decisă de poporul sirian”. 

Un reprezentant al opoziţiei siriene spunea despre declaraţia lui Haley că este „neinspirată” şi că transmite „mesaje contradictorii”.

Totuşi, preşedintele SUA, Donald Trump, a promis că va lucra mai îndreaproape cu Rusia, cea care a sprijinit forţele lui Bashar al-Assad cu resurse militare în timpul războiului civil din Siria.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite