Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi în avantajul Statelor Unite, în condițiile în care reținerea și expulzarea unei persoane aflate ilegal în SUA costă aproximativ 17.000 de dolari.

Donald Trump. FOTO: AFP
Donald Trump. FOTO: AFP

Anunțul a fost făcut luni, 5 mai, de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care subliniază că această soluție este mai eficientă și mai puțin costisitoare decât o deportare forțată, conform Reuters.

Costul mediu pentru arestarea, reținerea și expulzarea unei persoane aflate ilegal în SUA este de aproximativ 17.000 de dolari. În acest context, autodeportarea voluntară cu sprijin financiar devine o opțiune de preferat din punct de vedere bugetar.

„Dacă vă aflați ilegal în această țară, auto-repatrierea este cea mai bună, sigură și eficientă metodă de a părăsi Statele Unite și de a evita arestarea”, a declarat Kristi Noem, secretarul DHS. Autoritățile au lansat și aplicația CBP Home — o versiune rebranduită a CBP One, utilizată anterior de administrația Biden — pentru a facilita acest proces.

Deși Trump a promis deportarea a milioane de migranți, cifrele rămân sub cele înregistrate de administrația Biden: 152.000 de persoane au fost expulzate din SUA din 20 ianuarie 2025 (de când a preluat Trump al doilea mandat) până în prezent, față de 195.000 în perioada februarie-aprilie 2024.

Pentru a încuraja plecările voluntare, administrația a impus măsuri dure, cum ar fi retragerea statutului legal, amenzi și trimiterea unor persoane în centre de detenție din Guantanamo Bay și El Salvador.

Donald Trump a declarat în aprilie că unii migranți care aleg să plece voluntar ar putea fi primiți înapoi, legal: „Dacă sunt oameni buni, dacă vrem să îi primim înapoi, vom colabora cu ei pentru a-i readuce cât mai repede posibil.”

Departamentul pentru Securitate Internă a precizat că această opțiune rămâne teoretic deschisă, dar fără un mecanism concret stabilit până în acest moment.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite