Vladimir Putin l-a propus pentru funcţia de prim-ministru pe Mihail Mişustin, şef al Serviciului Federal Fiscal
0Într-o zi de freamăt politic în Rusia, ca urmare a demisiei premierului rus Dmitri Medvedev şi a cabinetului său, Vladimir Putin a făcut propunerea sa pentru un nou prim-ministru doar trei ore mai târziu.
Prim-ministrul Rusiei şi-a prezentat demisia miercuri, ca urmare a unui plan regizat de Vladimir Putin, care pare să pregătească o tranziţie de putere şi să-şi asigure influenţa dincolo de sfârşitul mandatului său, din 2024.
Putin a acceptat demisia premierului Dmitri Medvedev, însă acesta din urmă va rămâne în structura de putere a Rusiei ca vicepreşedinte al Consiliului de Securitate, notează Washington Post.
La doar trei ore după ce Medvedev şi-a anunţat plecarea, Putin i-a oferit postul de prim-ministru lui Mihail Mişustin, şef al Serviciului Federal Fiscal al Rusiei.
Mişustin a acceptat propunerea liderului de la Moscova de a deveni noul premier, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Camera inferioară a Parlamentului rus susţine o sesiune de urgenţă cu candidatul Mişustin, a adăugat serviciul de presă al Kremlinului.
Potrivit vicepreşedintelui Dumei de stat, Serghei Neverov, formaţiunea Rusia Unită va avea o întâlnire, joi, pentru a discuta despre candidatura lui Mişustin la postul de prim-ministru.