UPDATE Democraţia controlată: Putin propune, Medvedev demisionează. Ce explicaţii oferă premierul rus. Apologeţii regimului: „Revoluţie fără vărsare de sânge“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin (stânga) şi Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin (stânga) şi Dmitri Medvedev FOTO EPA-EFE

Premierul rus Dmitri Medvedev a anunţat demisia guvernului său după discursul preşedintelui Vladimir Putin, care s-a pronunţat pentru o revizuire a Constituţiei Federaţiei Ruse în scopul asigurării unui control al Parlamentului asupra Executivului.

Vladimir Putin a propus miercuri organizarea unui referendum privind o reformare a Constituţiei ruse în vederea unei consolidări a puterii Parlamentului, dar să se păstreze totodată caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care-l conduce de 20 de ani încoace, transmite AFP.

Aceste anunţuri - în discursul anual al preşedintelui rus în faţa membrilor Parlamentului şi elitelor politice - vor continua să alimenteze întrebări cu privire la viitorul lui Putin după 2024, când îşi încheie al patrulea mandat la Kremlin, în contextul în care nu a promovat vreun succesor şi nici nu şi-a exprimat intenţiile.

Principala măsură anunţată vizează o consolidare a rolului Parlamentului în formarea Guvernului, prin acordarea prerogativei de a alege premierul, pe care preşedintele va fi atunci „obligat să-l numească“.

După acest discurs, Medvedev şi-a dat demisia din fruntea Guvernului.

În prezent, Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, confirmă alegerea făcută de către şeful statului.

În opinia sa, este este vorba despre o schimbare „semnificativă“, în vederea căreia a spus că vede Rusia suficient de „matură“. Cele două Camere ale Parlamentului sunt dominate în prezent de către forţele loiale lui Putin şi nu se opun vreodată voinţei Kremlinului.

Cum îşi justifică Medvedev demisia

În anunţul privind demisia, Dmitri Medvedev a evocat modificările constituţionale propuse de Putin şi necesitatea unui echilibru al puterilor în stat.

Aceste schimbări, atunci când vor fi adoptate, iar acest lucru va avea loc fără discuţie, vor introduce schimbări importante nu doar într-un anumit număr de articole ale Constituţiei, ci şi în general în echilibrul puterilor, puterea executivă, legislativă, puterea judiciară“, a declarat premierul rus.

„În acest context, este evident că noi, în calitate de Guvern al Federaţiei Ruse, trebuie să dăm preşedintelui ţării noastre posibilitatea de a lua toate deciziile necesare, iar în aceste condiţii eu cred că era corect, conform Articolului 117 al Constituţiei Federaţiei ruse, ca Guvermul Federaţiei Ruse în componenţa sa actuală să-şi depună demisia“, a explicat el.

Pentru o republică prezidenţială puternică

Propunerile de reformă expuse de către Putin vizează de asemenea să-i întărească pe guvernatorii regionali, să le interzică membrilor Guvernului şi judecătorilor să efectueze sejururi în străinătate şi să oblige orice candidat la preşedinţie să fi trăit în ultimii 25 de ani în Rusia, adaugă AFP.

Vladimir Putin - care potrivit legislaţiei actuale nu are dreptul să candideze în 2024 - a subliniat însă că Rusia trebuie condusă printr-un sistem prezidenţial.

„Rusia trebuie să rămână o republică prezidenţială puternică. De aceea, preşedintele, bineînţeles, va păstra dreptul să stabilească misiunile şi priorităţile Guvernului“, a spus el.

Şeful statului îşi va păstra dreptul de a demite orice membru al Guvernului şi va numi şefii tuturor structurilor din domeniul securităţii.

El a propus totodată o consolidare a puterii Consiliului de Stat, o instituţie consultativă alcătuită din diverşi conducători naţionali şi regionali, şi plasarea Constituţiei ruse mai presus de dreptul internaţional, în ierarhia normelor.

Fără să facă precizări în acest sens, Putin a evocat foarte vag problema schimbării articolului care limitează numărul de mandate prezidenţiale „la două mandate succesive“.

El a ridicat acest subiect în decembrie, relansând speculaţiile cu privire la o plecare programată de la Kremlin la sfârşitul mandatului. Unii analişti îi atribuie intenţia de a păstra puterea prin intermediul unor noi funcţii - care rămân de definit. Alţii speculează că ar urma să redevină premier.

Post-2024, o nouă dezbatere

Potrivit expertului independent Konstantin Kalacev, prin aceste anunţuri, Vladimir Putin a „încurcat apele“ cu privire la intenţiile pe care le are, dar a lansat totodată „o dezbatere reală pe tema transferului puterii“ după 2024.

Şefa postului de televiziune de stat RT Margarita Simonian apreciază că este vorba nici mai mult nici mai puţin decât de o „revoluţie fără vărsare de sânge“, pentru că „Rusia se întoarce către aripa legislativă“.

Aleksei Kudrin, un fost ministru al Finaţelor, în prezent preşedintele Curţii de Conturi, consideră că este vorba despre „un pas mic“ către parlamentarism.

Discursul de miercuri este una dintre cele mari întâlniri televizate anuale ale preşedintelui Putin, alături de conferinţa sa de presă maraton şi „linia directă“ cu telespectatorii.

Vorbind în faţa a aproximativ 1.300 de aleşi şi invitaţi reprezentând elita sistemului politic rus - pe care l-a modelat de când a ajuns la putere în decembrie 1999 -, preşedintele şi-a definit priorităţile politice, militare şi economice din acest an, dictându-le Parlamentului şi Guvernului foaia de drum.

Anul acesta, în afară de reformele constituţionale, Putin şi-a concentrat declaraţiile asupra crizei demografice pe care o traversează Rusia, pe care a catalogatr-o drept o ameninţare şi o provocare „istorică“. El a anunţat o serie de măsuri nataliste, şi anume financiare.

La fel ca anul trecut, el a promis să crească nivelul de trai în Rusia, să încurajeze întreprinderile şi investiţiile şi a lăudat noile rachete hipersonice dezvoltate de ţara sa, dând asigurări că apărarea ţării este asigurată „pentru generaţii“, scrie AFP, potrivit news.ro.

Medvedev urmează să preia în curând preşedinţia Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite