Articole scrise de Ştefana Radu

Recentele alegeri pentru Parlamentul European și pentru Adunarea Națională Franceză au zguduit peisajul politic din Europa. Deși centrul Uniunii Europene s-a menținut, baza sa de putere s-a schimbat.

Când o flotilă rusă cu patru nave a navigat, miercuri, în portul Havana, autoritățile americane s-au grăbit să minimizeze semnificația evenimentului.

Când ai cancer și începi să navighezi sistemul de sănătate din România, îți lipsește doar pecetea pe care toți s-o vadă imprimată în carnea ta. Pentru că, oricum, când articulezi cuvântul, ești deja mort în ochii lor.

Când Aleksei Navalnîi a ales să se îmbarce într-un zbor către Moscova în ianuarie 2021, liderul opoziției trebuie să fi știut că moartea sa era aproape inevitabilă.

Epoca post-Război Rece a pornit, la începutul anilor 1990, cu viziuni ale păcii globale. Se încheie, trei decenii mai târziu, cu riscuri crescânde de război global. Astăzi, Europa se confruntă cu cel mai devastator conflict militar din ultimele generații.

Armata israeliană (IDF) a publicat imagini care arată trupele unității de elită LOTAR într-o operațiune pe muchie de cuțit în Fâșia Gaza.

La două luni de la invazia Ucrainei de către Rusia, Turcia se arunca în lumea secretă a intermedierii de ostatici, orchestrând un schimb atent coregrafiat între două puteri ostile.

Israelul plănuiește o campanie împotriva Hamas care se va întinde pe un an sau mai mult, cea mai intensă fază a ofensivei terestre continuând la începutul anului 2024, potrivit mai multor persoane familiare cu pregătirile.

Deși viitorul conflictului rămâne neclar, primele săptămâni oferă deja o lecție. Nimeni, nici israelian, nici palestinian, nu-și pierde umanitatea în virtutea grupului în care s-a născut.

La un anumit nivel, un asalt israelian asupra Fâșiei Gaza nu este cu totul fără precedent. Israelul și Hamas s-au ciocnit în mod repetat în enclavă de când gruparea militantă a preluat puterea acolo în 2007.

Forțele israeliene sunt masate la granița cu Fâșia Gaza, în așteptarea ordinului de a lansa o „ofensivă completă” împotriva teritoriului.

Într-un articol de opinie pentru New York Times, analistul și scriitorul Thomas L. Friedman, câștigător a trei premii Pulitzer și cunoscător fin al situației din Orientul Mijlociu, explică ce ar fi putut declanșa nivelul de barbarie a teroriștilor Hamas, dar și strategia din spatele atacului.

Dintre nenumăratele iluzii geostrategice care au fost distruse în ultimele zile, cea mai îngrijorătoare realizare pentru oricine locuiește pe continentul european ar trebui să fie următoarea: Nimănui nu îi pasă ce crede Europa.

Două state autocratice, Iran și Rusia, consolidează o relație centrată pe anumite principii ideologice. Primul este ostilitatea față de Occident.

Pe lângă utilizarea atacurilor aeriene contra forțelor militare ruse de pe sau din apropierea câmpului de luptă, Ucraina a efectuat peste 100 de atacuri, majoritatea cu o serie de drone, în interiorul Rusiei și împotriva Crimeei ocupate.

Epurările recente de la nivelul înalt al Armatei chineze reflectă lipsa de încredere a lui Xi în unii dintre cei mai importanți ofițeri ai săi. Corupția din forțele armate ar putea zădărnici un război împotriva Taiwanului.

Contraatacul Ucrainei nu a avansat la fel de rapid pe cât era de așteptat, nu în ultimul rând pentru că rușii au învățat tactica ucraineană din acțiunile anterioare și s-au adaptat în consecință.

Recentul conflict dintre Kiev și Varșovia pe tema cerealelor, cu Ucraina care dă în judecată Polonia la OMC, a venit într-un moment cât se poate de nepotrivit.

Șeful mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin a murit, dar disperarea Occidentului de a interpreta sensul mai larg al ultimelor sale săptămâni încă persistă. Factorii politici și experții din Vest încă cercetează detaliile odiseei lui Prigojin.

ATACMS înseamnă Army Tactical Missile System: astfel de rachete au o rază lungă de acțiune de aproape 300 de kilometri.

Mai întâi, a fost Mali, apoi a venit Burkina Faso. Astăzi, în saga epică a revoltei anti-occidentale care mătură Sahelul, este rândul Nigerului să joace rolul protagonistului - a treia țară care a suferit o lovitură de stat în doar trei ani.

Ambițiile Chinei în Europa au suferit un eșec major săptămâna trecută, când Italia a semnalat planurile de a părăsi programul emblematic de politică externă al Beijingului, Inițiativa Centura și Drumul (BRI).

Când Ucraina și-a lansat marea contraofensivă în această primăvară, oficialii militari occidentali știau că Kievul nu avea toată pregătirea sau armele - de la obuze la avioane de război - de care avea nevoie pentru a disloca forțele ruse.

Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată. Cel puțin aceasta este opinia președintelui rus Vladimir Putin. Cel mai clar indiciu că Kremlinul și-a continuat lupta titanică împotriva Occidentului chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice poate fi văzut în activitățile serviciilor de informații.

Pe măsură ce trupele mercenare marșau spre Moscova pe 24 iunie, probabil că nu numai președintele rus Vladimir Putin și elita sa din Rusia priveau cu îngrijorare. Și în China s-ar putea să fi existat câteva fețe îngrijorate.

China este o țară a contradicțiilor. Este un stat cu partid unic care se autoclasifică drept „democrație populară”. Se laudă cu 5.000 de ani de continuitate istorică și totuși a avut două revoluții numai în ultimii 100 de ani.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a invitat mercenarii Wagner în țara sa pentru a-i antrena armata.

Cu un război informațional feroce care se dezlănțuia deja, claritatea evenimentelor a scăzut din ce în ce mai mult, pe măsură ce luptătorii înrăiți de luptă ai grupării Wagner au preluat brusc controlul asupra Rostov-pe-Don, un oraș din sudul Rusiei, la circa 1.100 de kilometri sud de Moscova.

Într-un nou mesaj, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că luptătorii săi nu se vor preda la ordinul lui Vladimir Putin.

Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Prigojin spun că de ani de zile s-a văzut drept un David care-l învinge pe Goliat, acesta din urmă fiind reprezentat de elitele ruse, o caracterizare incongruentă, având în vedere bogățiile și influența pe care le-a dobândit.

Avioane Eurofighter Typhoon ale Forțelor aeriene britanice și Gripen ale Forțelor Aeriene Suedeze au interceptat în această după-amiază, pentru a treia oară în 48 de ore, patru aeronave Tu-22M Backfire și Su-30SM Flanker H rusești care zburau aproape de spațiul aerian al NATO.

Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că țara cunoscută sub supranumele de „cimitirul imperiilor” are partea ei binemeritată de povești cu fantome.

Dacă citim unele dintre cele mai recente titluri din mass-media germană, cu siguranță pare că nemții sunt îngrijorați de faptul că piața va fi inundată de mașini chinezești.