Rusia amenință UE în legătură cu folosirea activelor sale înghețate în beneficiul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a promis joi să dea un răspuns pe măsură în cazul în care Comisia Europeană (CE) îşi continuă planul de a utiliza în folosul Ucrainei activele ruseşti îngheţate în blocul comunitar.

FOTO Pixabay
FOTO Pixabay

CE a propus folosirea în beneficiul a Ucrainei a veniturilor generate de cele aproximativ 300 de miliarde de dolari reprezentând fonduri îngheţate de la rezervele Băncii Centrale a Federaţiei Ruse. În acest fel, s-ar colecta în jur de 16 miliarde de dolari, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Avem şi noi suficiente active care sunt îngheţate aici, în conturi de tip C”, a declarat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 24.

„Cifrele nu sunt mici, veniturile din utilizarea acestor fonduri sunt substanţiale şi cu siguranţă pot fi folosite dacă se ia o decizie de către partenerii noştri neamicali”, a spus ministrul rus.

Potrivit CE, în UE sunt îngheţate active ruseşti estimate la 300 de miliarde de dolari, cea mai mare parte dintre ele fiind gestionate de compania belgiană de clearing Euroclear. Clearing-ul este un sistem de decontare între state prin intermediul băncilor, prin compensarea reciprocă a creanţelor şi a datoriilor, în scopul echilibrării schimburilor comerciale, explică Reuters.

La începutul acestei luni, Executivul european a aprobat o propunere legislativă cu privire la procedurile de utilizare a activelor ruseşti blocate în conformitate cu sancţiunile impuse Moscovei din cauza invaziei sale din Ucraina.

Pe 18 decembrie, Consiliul Uniunii Europene a adoptat al 12-lea set de sancţiuni economice şi individuale având în vedere continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceste măsuri afectează şi mai mult capacitatea lui Vladimir Putin de a purta un război, vizând sectoare cu valoare ridicată ale economiei ruse şi îngreunând eludarea sancţiunilor UE, indică un comunicat al Consiliului UE.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite