Ultima inspecție înainte de deschiderea sectorului Focșani-Adjud de pe A7. „Înainte de Crăciun vom avea încă 50 de km de autostradă”

0
Publicat:

Ultima inspecție importantă care a avut loc vineri pe șantierul Autostrăzii Moldovei a confirmat că sectorul Focșani–Adjud va fi deschis înainte de Crăciun, adăugând aproape 50 de kilometri la rețeaua de autostrăzi din Moldova.

Ultimele lucrări la A7 pe segmentul Focșani-Adjud FOTO: Facebook/Cristian Pistol
Ultimele lucrări la A7 pe segmentul Focșani-Adjud FOTO: Facebook/Cristian Pistol

Inspecția la care a participat Cristian Pistol s-a desfășurat vineri. Directorul companiei de drumuri a spus că mobilizarea constructorului este „exemplară”.

„Ultima verificare pe A7 înainte de deschiderea secțiunii dintre Focșani și Adjud! Sunt astăzi pe șantier pentru a mă asigura că totul este pregătit pentru a deschide circulația în cele mai bune condiții. Constructorul român (UMB) montează acum ultimele elemente de siguranță (rosturi de dilatație și lise de parapet). Mobilizarea este exemplară până în ultimul moment”, a scris directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe Facebook.

Potrivit directorului CNAIR, sectorul va fi inaugurat peste câteva zile.

„Suntem la un pas de momentul mult așteptat: înainte de Crăciun vom avea încă 50 de km de autostradă”, a confirmat Cristian Pistol.

După deschiderea sectorului Focșani și Adjud, se va putea circula pe aproape 200 de kilometri din Autostrada Moldovei.

Odată cu deschiderea acestui nou sector, încheiem anul cu 195 de km puși în circulație pe A7 (din cei 319 km ai Autostrăzii Moldovei), între Ploiești și Pașcani. Moldova are acum autostradă reală și perspective economice concrete”, a precizat Cristian Pistol.

Autostrada A7 rămâne unul dintre cele mai importante proiecte naționale de infrastructură, cu un impact direct asupra dezvoltării economice a regiunii Moldova şi, odată ce porțiunile în lucru vor fi finalizate anul viitor, șoferii vor putea circula pe aproximativ 375 de kilometri de autostradă, de la București până la Pașcani, utilizând A3 și A7.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite