Povestea presupusului spion rus arestat în SUA și mort în Ucraina. Un agent FBI a prezentat simptome specifice „sindromului Havana” după ce l-a interogat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestat în Florida după ce a depășit viteza pe o autostradă, Vitalii Kovalev, un bucătar-șef care a lucrat la mai multe restaurante celebre din SUA, s-a dovedit a fi un ofițer al GRU, serviciul militar de informații al Rusiei, relatează publicația rusă „The Insider”.

FOTO Captură via Insider
FOTO Captură via Insider

După arestarea sa, în iunie 2020, după o urmărire pe autostradă, a fost interogat zeci de ore de către un ofițer FBI care a relatat recent la televiziunea americană că a acuzat simptome specifice așa-numitului „sindrom Havana”, de care a fost afectat personalul SUA peste hotare cel puțin din 2016.

Înregistrări ale camerelor polițiștilor care l-au reținut și percheziționat au arătat că acesta avea la el un vas murdar de funingine folosit pentru a arde hârtii, note cu detalii despre conturi bancare, un laptop, un dispozitiv disponibil în comerț cu ajutorul căruia puteau fi șterse date GPS înregistrate de mașină și un pașaport rusesc.

Acesta a fost eliberat pe numele este Vitalii Kovalev, născut la Sankt Petersburg în 1985.

Permisul său de conducere era eliberat de statul New York.

Un incident ciudat s-a petrecut în mașina poliției, când Kovalev a părut să poarte o conversație de 45 de minute greu de înțeles, într-un amestec de engleză și rusă. 

Nu au fost găsite dispozitive asupra lui la perchiziție, de pildă vreo cască conectată la un telefon mobil. Era îmbrăcat casual și nu avea nimic suspect asupra lui în afară de ochelari. „Un acord este un acord”, insista în cursul acestei convorbiri misterioase Kovalev. „Nu am ucis pe nimeni. Nu am ucis niciodată. Niciodată... Nu, aici voi fi foarte trist... apoi voi pleca în Rusia”, spune el, repetând același lucru de mai multe ori. După care ochelarii îi cad pe jos și, întâmplător sau nu, conversația ia sfârșit.

Kovalev a ispășit 26 de luni de închisoare în Florida, din iunie 2020 până în august 2022, deși ar fi putut plăti o cauțiune de 40.000 de dolari, potrivit conturilor sale bancare. Reporterii emisiunii „60 Minutes” au aflat că Kovalev a atras atenția FBI, ale cărui interogatorii, pe o perioadă de șase luni, au acumulat 80 de ore.

Povestea lui este relevantă în contextul investigației jurnalistice comune a „60 Minutes”, „The Insider” și „Der Spiegel” asupra a ceea ce guvernul SUA numește „incidente anormale de sănătate„ cunoscute anterior drept „Sindromul Havana”.

„Carrie”, unul dintre agenții FBI de contrainformații care l-au intervievat la acea vreme și care este încă în activitate, a declarat pentru „60 Minutes”, cu autorizația FBI, că a fost afectată de simptome ce corespund sindromului Havana, în locuința ei din Key West.

Ea spune că brusc, ca și cum ar fi fost acționat un comutator, a simțit cum ceva îi sfredelește urechea dreaptă ca freza unui dentist, dar mult mai puternic. Zgomotul era ascuțit după care a simțit presiune și durere care i-a cuprins maxilarul, gâtul și pieptul.

Incidentul s-a repetat un an mai târziu, când a preluat o nouă detașare în California. Carrie spune că suferă și acum de simptome debilitante și că nu mai este același om. 

Mark Zaid, avocatul lui „Carrie”, care deține o autorizație de securitate, a dezvăluit, citat de cbsnews.com, că are peste 20 de clienți care suferă de simptome ce corespund cu sindromul Havana. El a declarat că printre victime se numără membri ai CIA, ai Departamentului de Stat și ai FBI.

„Singurul fir comun pe care îl cunosc în cazul personalului FBI, care este comun la majoritatea, dacă nu la toți clienții mei, în afară de membrii de familie ai acelui angajat, este  că toți se ocupau cu ceva legat de Rusia", a spus Zaid.

Kovalev le-a spus autorităților americane că este un bucătar șomer din New York, care se află în Key West pentru a vizita Casa și Muzeul Ernest Hemingway. O sursă la curent cu investigația a declarat pentru „60 Minutes” acesta că a călătorit pe Coasta de Est, rezervând camere la hotelul Trump din Washington și apoi la un alt hotel din Miami dar fără a efectua check-out.

Key West este o țintă cunoscută  – în special a informațiilor străine ruse – datorită prezenței mai multor facilități militare și guvernamentale.

Cine este Kovalev

Ancheta jurnalistică a aflat că Kovalev a lucrat ca bucător șef, la trei restaurante populare din SUA, în New York și Washington.

Jucătorii de hochei ruși, vedete pop internaționale și oficialii guvernamentali americani mâncau în mod regulat acolo, iar Kovalev era un bucătar talentat, foarte apreciat.

Examinarea aplicației lui pentru viză a revelat că a absolvit în 2009 Universitatea Tehnică Marină de Stat din Sankt Petersburg, cel mai important institut de inginerie navală din Rusia și s-a specializat în  inginerie militară. Kovalev a fost angajat la laboratorul de inginerie și cercetare și dezvoltare Elektroavtomatika, o subsidiară a MIG, producătorul de avioane militare al Ministerului rus al Apărării.

Kovalev avea o autorizație de securitate la nivelul X3 - nu este cel mai înalt, dar indică un acces la secrete militare care nu i-ar fi permis să părăsească Rusia fără, eventual, aprobarea serviciului Federal de Securitate (FSB), au descoperit jurnaliștii.

Când a ieșit din închisoare, în august 2022, ar fi fost avertizat de SUA să nu întoarcă în Rusia, având în vedere contactul lui prelungit cu FBI. Totuși, luna următoare a luat avionul spre Rusia.

Unde nu a stat prea mult. În octombrie, le-a spus prietenilor că pleacă într-o „călătorie de afaceri” și să-l contacteze prin email. Înregistrările arată că în decembrie a luat un tren din Sankt Petersburg către Rostov-pe-Don, lângă granița cu Ucraina. În ajunul Anului Nou 2022, a trecut granița în regiunea Lugansk din Ucraina.

De acolo, urma lui Kovalev se pierde.

Un certificat de deces pe numele lui a fost eliberat pe 8 februarie 2023. În mod normal, pe timp de război, autoritățile ruse efectuează investigații asupra modului în care soldații lor sunt uciși pe câmpul de luptă. Nu au făcut-o în acest caz. În certificatul de deces al lui Kovalev se menţionează că acesta a murit din cauza unui hemotorax şi a fracturilor multiple ale coastelor, răni cauzate de acţiuni militare neclarificate în timpul serviciului activ. Potrivit înregistrărilor militare, Kovalev nu a fost mobilizat – cel puțin nu oficial. Era ofițer de rezervă și putea să părăsească Rusia fără o permisiunea specială?

A fost trimis dinadins pe front pentru a fi ucis, fie de mâinile forțelor ucrainene, fie propria armată? Ce făcea de fapt în Statele Unite, sub ceea ce pare să fi fost acoperirea elaborată a unui bucătar excepțional?

Familia lui Kovalev i-a anunțat decesul pe rețelele de socializare pe 1 martie 2023. A fost înmormântat la cimitirul Kazan din Sankt Petersburg a doua zi.

„Consider că am fost vizată – întrucât i-am supărat pe oamenii nepotriviți pentru că făceam ceea ce făceam”, adică datoria mea de a-mi proteja țara, a declarat pentru „60 Minute” Carrie, agentul FBI care l-a intervievat pe Kovalev. 

După ce l-a văzut într-un clip de promovare a investigației pe Kovalev, un fost oficial înalt al guvernului american care a lucra în contrainformații a luat legătura cu jurnaliștii, dezvăluind că își amintește de cazul presupusului spion rus. El susține că acesta era cunoscut de guvernul SUA drept ofițer tehnic al GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, precum și în calitate de membru al unității cibernetice Direcția a 16-a din cadrul FSB. 

Membri ai Direcției a 16-a, cunoscută și drept Centrul 16, au fost inculpați pentru un atac pe scară largă asupra sistemelor de control ale obiectivelor de infrastructură energetică din SUA și alte țări.

Unitatea 29155

Investigația jurnalistică comună realizată pe parcursul unui an a descoperit dovezi convingătoare care leagă Sindromul Havana de o armă cu energie dirijată folosită de agenți ai Unității 29155 din cadrul GRU.

Christo Grozev, jurnalist al revistei de investigații „The Insider” sugerează că Kovalev a fost un spion rus.

Kovalev a studiat la un institut militar, învățând despre radioelectronică, a explicat jurnalistul bulgar, cunoscut pentru experiența sa în demascarea comploturilor rusești. Apoi, după doi ani de lucru într-un institut militar, Kovalev a ajuns brusc bucătar la New York și Washington.

„Nu este o treabă ușoară să lași pur și simplu asta în urmă. Odată ce ești în armată, ai fost instruit și Ministerul Apărării a investit în tine, rămâi la dispoziția lor pentru tot restul vieții", a explicat Grozev.

Grozev a descoperit un certificat de deces eliberat anul trecut, potrivit căruia Kovalev a fost ucis pe frontul din Ucraina.

„O teorie este că a fost trimis acolo pentru a fi eliminat”, a spus Grozev.

Dacă este vorba de Rusia, atunci unitatea de informații 29155 a GRU este implicată, spune el care a dezvăluit că a descoperit un document contabil care ar putea-o lega de o armă cu energie dirijată.

Un ofițer de la 29155 a primit un bonus pentru munca depusă la „potențiale capacități ale armelor acustice non-letale...".

Există, de asemenea, dovezi că 29155 ar fi fost prezentă în Tbilisi, Georgia, atunci când americanii au raportat incidente acolo. Grozev crede că membrii din 29155 se aflau acolo pentru a facilita, supraveghea sau, eventual, pentru a pune personal în aplicare atacuri asupra oficialilor americani folosind o armă acustică.

Surse au declarat pentru „60 Minutes” că o investigație s-a axat pe rusul Albert Averianov, al cărui nume apare în evidențe de călătorie și înregistrări telefonice alături de membri cunoscuți ai 29155. De altfel, el este fiul comandantului unității.

Incidentele au început la Tbilisi a doua zi după o convorbire telefonică, care a fost interceptată. Sursele au declarat că un bărbat a întrebat în limba rusă: „Ar trebui să aibă lumini verzi intermitente?” și „ar trebui să o las pornită toată noaptea?”.

A doua zi, un oficial american, soția și copilul lor ar fi fost loviți. În aceeași săptămână, soția unui oficial al Departamentului de Justiție, care a cerut emisiunii "60 Minutes" să nu-i facă public numele din motive de siguranță, a fost luată prin surprindere de un sunet ascuțit pe când se afla în spălătoria sa din Tbilisi, în octombrie 2021.

„Pur și simplu mi-a străpuns urechile, a intrat pe partea stângă, ca și cum cum ar fi intrat pe fereastră, în urechea mea stângă", a spus ea, explicând că resimțit o durere de cap și a vomitat în proiectile.

După aceea, s-a uitat la camera de supraveghere și a văzut o mașină pe care nu a recunoscut-o. În apropiere se afla și un bărbat. 60 Minutes i-a trimis o fotografie a lui Averianov femeii, care a spus că „absolut” seamănă cu bărbatul pe care l-a văzut afară.

„Când am primit această fotografie, am avut o reacție viscerală. Mi-a provocat o stare de rău. Nu pot să spun cu certitudine că este acest bărbat, dar pot să vă spun că, chiar și până în ziua de azi, privindu-l, simt aceeași reacție viscerală. Și pot spune cu siguranță că acesta seamănă cu bărbatul pe care l-am văzut pe stradă."

Grozev a descoperit că telefonul lui Averianov a fost închis în timpul incidentelor de la Tbilisi, iar sursele spun că există dovezi că cineva din Tbilisi s-a conectat la e-mailul personal al acestuia în această perioadă. Grozev crede că, cel mai probabil, acesta a fost Averianov, ceea ce ar confirma că s-a aflat în oraș.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite