Interviu De ce ne privește direct un conflict în jurul Taiwanului? Cum ar fi lovite fabricile românești și securitatea de la Marea Neagră
Activitatea militară și maritimă a Chinei în jurul Taiwanului s-a intensificat în ultimele luni, iar avertismentul comun al G7 arată că tensiunile nu mai sunt privite doar ca o problemă regională. Beijingul și-a extins patrulele Gărzii de Coastă spre estul insulei și a desfășurat, la începutul lui noiembrie, exerciții navale de amploare în Pacificul de Vest, chiar înaintea summitului APEC, unde Donald Trump și Xi Jinping sunt așteptați să se întâlnească.

Generalul Alexandru Grumaz a explicat, pentru Adevărul, de ce aceste mișcări pot pregăti terenul pentru o eventuală blocadă, cât de vulnerabilă este economia României în fața unei asemenea crize și ce s-ar întâmpla cu flancul estic al NATO dacă SUA și-ar muta resursele militare spre Indo-Pacific.
Presiunea Chinei asupra Taiwanului s-a extins dincolo de strâmtoare
Adevărul: Ce s-a schimbat în activitatea militară și maritimă a Chinei în jurul Taiwanului în ultimele luni? Ce a determinat avertismentul G7 și ce înseamnă acesta, de fapt?
Generalul Alexandru Grumaz: G7 nu a avertizat din cauza unui incident izolat. Motivul este o schimbare de tipar: din iunie, China a mutat presiunea de pe Strâmtoarea Taiwan spre coasta de est a insulei, folosind în principal Garda de Coastă, nu marina militară. La începutul lui noiembrie, această presiune s-a combinat cu o desfășurare navală de amploare în Pacificul de Vest.
China a intensificat activitatea în largul coastei de est a insulei începând din iunie, prin patrule regulate ale Gărzii de Coastă. Oficialii taiwanezi cred că Beijingul exersează o posibilă blocadă maritimă, folosind mijloace militare, paramilitare și civile care se suprapun. Cea mai recentă patrulă, din 31 octombrie, a fost condusă de nava Hushi. Purtătorul de cuvânt Jiang Lue a declarat că, din octombrie, grupul Hushi „întărește controlul” asupra apelor respective pentru a asigura „navigația ordonată”.
Partea taiwaneză a răspuns că au fost implicate două nave chinezești și că și-a trimis propriile forțe să le monitorizeze. Taiwanul a acuzat, de asemenea, că încercările de a hărțui navele prin comunicații radio reprezintă o extindere a puterii chineze, care încalcă dreptul internațional. Taipeiul susține că deține drepturi suverane și jurisdicție asupra zonei economice exclusive de la est de insulă.
Un al doilea element important a fost desfășurarea navală neanunțată de la începutul lunii noiembrie. Potrivit unui înalt oficial de securitate taiwanez citat de Reuters, armata și Garda de Coastă chineze au concentrat la un moment dat peste 100 de nave în regiune. Exercițiile ar fi inclus atacuri simulate asupra altor armate și asupra unor orașe, inclusiv din Taiwan. Desfășurarea a fost mai mare decât „Justice Mission 2025”, ultimele exerciții chinezești anunțate oficial care au vizat insula, și se numără printre cele mai mari desfășurări navale chinezești de până acum.
Un element nou este coordonarea: au participat forțe navale din comandamentele de teatru de Est, Nord și Sud. Amploarea sugerează că Beijingul repetă nu doar un scenariu de blocadă a Taiwanului, ci și operațiuni mai largi în Pacificul de Vest.
Ministrul taiwanez al Apărării, Wellington Koo, a confirmat pe 10 noiembrie exerciții de interzicere a accesului în zonă, desfășurate cu grupul portavionului Liaoning. În cazul Taiwanului, conceptul de anti-acces/interzicere a zonei înseamnă împiedicarea forțelor americane sau aliate să vină în ajutorul Taipeiului în cazul unui atac.
Momentul ales nu este lipsit de semnificație. Manevrele au avut loc în ajunul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, unde sunt așteptați să se întâlnească Donald Trump și Xi Jinping. Taipeiul le-a numit „intimidare tăcută”.
Declarația G7 afirmă că activitățile tot mai asertive ale Chinei la est de Taiwan amenință stabilitatea regională, libertatea navigației și siguranța transportului maritim internațional. Miniștrii și-au reafirmat opoziția față de orice încercare unilaterală de a schimba status quo-ul, mai ales prin forță sau constrângere.
Noutatea nu stă atât în ton, cât în unanimitate și în precizia geografică. SUA, Marea Britanie, Franța și Germania își exprimaseră anterior îngrijorarea separat, dar declarația G7 este cea mai puternică expresie unitară de până acum. Beijingul a reacționat previzibil. Purtătoarea de cuvânt Mao Ning a numit G7 o „clică ideologică” prinsă în mentalitatea Războiului Rece.
În opinia mea, sunt trei lucruri importante aici. În primul rând, coasta de est este „spatele” strategic al Taiwanului. Taipeiul consideră zona esențială pentru rutele de aprovizionare de la aliați în caz de blocadă sau conflict. Coasta de vest, spre continent, este expusă. Estul, spre Pacific, este zona în care Taiwanul își poate adăposti forțele și pe unde ar veni ajutorul extern. Dacă China „normalizează” prezența acolo, Taiwanul pierde adâncimea strategică chiar înainte de orice conflict.
În al doilea rând, este vorba despre un război juridic, nu doar despre o demonstrație de forță. Beijingul nu trimite fregate, ci nave de pază de coastă care fac „patrule de aplicare a legii” și transmit prin radio către navele comerciale. Mesajul este că apele respective sunt jurisdicție chineză. Beijingul încearcă să prezinte incursiunile repetate drept gestionare administrativă de rutină, îngustând treptat capacitatea Taiwanului de a-și exercita jurisdicția. Diferența practică este că o „carantină” impusă de Garda de Coastă se situează sub pragul unui act de război. Asta îi pune pe americani și pe aliați în dilema de a reacționa militar la ceea ce Beijingul numește o operațiune polițienească.
În al treilea rând, G7 reîncadrează problema. Prin accentul pus pe „libertatea navigației” și „siguranța transportului maritim internațional”, grupul scoate chestiunea din registrul „afacerii interne chineze” și o pune în registrul comerțului global, unde europenii au interese directe. Totuși, este un semnal diplomatic, nu un angajament. Declarația nu prevede sancțiuni, prezență navală sau consecințe.
Trebuie precizat că cifrele despre desfășurare – peste 100 de nave și atacuri simulate – provin în principal din surse de securitate taiwaneze anonime, citate de Reuters. Beijingul nu a anunțat oficial exercițiile, iar Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters. Partea chineză a susținut luna trecută că antrenamentul grupului Liaoning în Pacificul de Vest este o rutină anuală, menită să testeze capacitățile de luptă în larg, și nu este îndreptat împotriva vreunei țări. Între timp, numărul navelor chinezești a scăzut, cu aproximativ 70 de nave în interiorul primului lanț de insule vineri.
Vulnerabilitatea în fața unei blocade a Taiwanului
Adevărul: Cât de vulnerabilă este economia românească la o eventuală blocadă a Taiwanului, având în vedere dependența industriei europene de semiconductorii produși pe insulă?
Taiwanul acuză China că a trimis nave în apele disputate din Marea Chinei de SudGeneralul Alexandru Grumaz: România nu cumpără mare lucru direct din Taiwan, iar asta creează o falsă impresie de siguranță. Expunerea reală nu se vede în balanța comercială bilaterală. Ea trece prin lanțurile de aprovizionare germane și franceze în care economia românească s-a integrat în ultimele două decenii, iar ieșirea din aceste lanțuri este industria auto.
Sectorul generează aproximativ 12-14% din Produsul Intern Brut și circa 25% din exporturile totale. Numai uzina de la Mioveni generează direct aproximativ 2,1% din PIB. Puține state europene au o parte atât de mare a economiei legată de un produs care nu poate fi asamblat fără cipuri.
Avem deja un precedent la scară mică. În 2021, când nu era nicio blocadă, ci doar o penurie post-pandemică, producția uzinei Dacia de la Mioveni a fost oprită în februarie, de două ori, apoi în martie și aprilie, câte câteva zile, din cauza crizei globale a semiconductorilor. Analiștii avertizau atunci că, având în vedere integrarea puternică a fabricilor de componente auto cu piața europeană, sunt posibile încetiniri și chiar opriri temporare și la nivelul acestora. O blocadă reală nu ar însemna câteva zile de pauză, ci luni, poate un an.
Al doilea factor este ierarhia de acces în criză. Bloomberg estimează costul pentru Uniunea Europeană la circa două trilioane de dolari în primul an. Mai important însă este că, în simulările europene, reprezentanții Taiwanului și ai Statelor Unite au subliniat că, într-o criză majoră, Washingtonul și-ar acoperi întâi propria cerere de cipuri, ceea ce ar putea lăsa Europa fără acces la o parte semnificativă din aprovizionare.
În interiorul UE, alocarea s-ar face apoi în funcție de greutatea politică și industrială a fiecărui stat. România nu are o fabrică de semiconductori, nu are stocuri strategice și nu are pârghii de negociere. Ar sta la coada unei cozi care începe la Washington și continuă prin Berlin și Paris.
Al treilea factor este că șocul ar lovi o industrie deja slăbită. Șeful Dacia avertizează că modelele Duster și Bigster ar putea pleca de la Mioveni chiar de anul viitor, dacă problema costurilor de producție nu va fi rezolvată. O întrerupere prelungită a aprovizionării ar putea servi drept pretext pentru relocări decise oricum. În plus, o blocadă ar aduce aproape sigur sancțiuni și contrasancțiuni cu China, adică un al doilea șoc, pe partea de componente și materiale, peste primul.
Concluzia este că vulnerabilitatea României este ridicată, dar indirectă. Țara nu ar fi lovită prima, ci ar fi lovită mai tare, pentru că se află la capătul lanțului. Mai există și o dimensiune de securitate: o criză în jurul Taiwanului ar muta atenția și resursele americane în Pacific exact când flancul estic al NATO depinde cel mai mult de ele. România ar plăti aceeași criză de două ori, o dată la Mioveni și o dată la Marea Neagră.
Industria auto, prima afectată de întreruperea transporturilor din Indo-Pacific
Adevărul: Ce sectoare economice din România ar putea fi afectate cel mai rapid de întreruperea transporturilor comerciale din Indo-Pacific?
Generalul Alexandru Grumaz: Cel mai repede ar fi lovite sectoarele care lucrează „just-in-time”, cu stocuri mici, adică pe flux continuu de componente.
Primul ar fi industria auto și a componentelor auto. Este cel mai expus sector, pentru că generează aproximativ 12-14% din PIB și circa 25% din exporturi, iar componentele electronice vin în mare parte din Asia. Precedentul din 2021, când uzina de la Mioveni a fost oprită de mai multe ori din cauza crizei semiconductorilor, arată că efectul se simte în câteva săptămâni, nu în câteva luni.
Imediat după ar urma industria electronică și de echipamente electrice din vestul țării, în special din Timișoara, Arad și Cluj, care asamblează produse pentru clienți germani folosind componente asiatice. Industria farmaceutică de generice ar fi și ea expusă, pentru că depinde în mare măsură de substanțe active din China și India.
Xi la Casa Albă: covor roșu, miliardari la cină și avantajul BeijinguluiÎntr-un al doilea val, de ordinul lunilor, ar fi afectate comerțul cu amănuntul de electronice, textile și bunuri de larg consum, apoi logistica portului Constanța. Acolo, scăderea traficului de containere s-ar combina cu creșterea costurilor de transport și a primelor de asigurare, care s-ar transmite rapid în inflație.
Agricultura și energia ar fi relativ ferite, fiind mai puțin legate de rutele Indo-Pacificului. Paradoxal, tocmai ramurile cele mai moderne și mai integrate în piața europeană sunt cele mai vulnerabile.
O criză în Indo-Pacific ar putea pune presiune pe flancul estic al NATO
Adevărul: Ar putea o confruntare între China și Taiwan să determine o redirecționare a resurselor militare americane din Europa către Indo-Pacific? Ce ar însemna acest lucru pentru apărarea flancului estic al NATO?
Generalul Alexandru Grumaz: Da, și redirecționarea a început deja, fără nicio confruntare. Pentagonul a început reducerile în octombrie 2025, retrăgând o brigadă de luptă din România și alte efective de pe flancul estic al NATO. În mai 2026 a urmat anunțul privind retragerea a circa 5.000 de militari din Germania, despre care un oficial american a spus că se aliniază priorităților administrației Trump privind emisfera vestică și Indo-Pacificul. În iunie, potrivit unor relatări, Washingtonul a redus și numărul de avioane de luptă, drone de recunoaștere și nave pe care le-ar activa pentru Europa în caz de criză.
O criză în jurul Taiwanului ar accelera acest proces, dar nu neapărat prin plecarea trupelor terestre. Ar pleca mijloacele rare, care se pot muta repede și pe care Europa nu le are în cantitate suficientă: apărarea antiaeriană și antirachetă de tip Patriot, aviația de transport strategic, avioanele de realimentare, mijloacele de informații, supraveghere și recunoaștere, submarinele și, mai ales, stocurile de muniție de precizie.
Pentru flancul estic, consecința ar fi un gol de descurajare tocmai în momentul de maximă tentație pentru Moscova. Rusia ar putea profita de faptul că atenția și resursele americane sunt prinse în Pacific, prin presiune hibridă în Marea Neagră, în Republica Moldova sau în spațiul aerian românesc.
România ar fi deosebit de expusă: depinde în mare măsură de prezența americană, prin baza Mihail Kogălniceanu și scutul de la Deveselu, și are încă lacune importante în apărarea aeriană și navală. Pe scurt, Europa ar fi obligată să acopere singură, în câteva luni, golurile pe care nu a reușit să le umple în trei decenii.




















































