„Podul lui Putin” din Crimeea, redeschis după atac. Președintele rus l-a inspectat personal VIDEO

0
0

​Traficul pe partea pentru automobile a podului Kerci care leagă Crimeea de Rusia, un simbol al puterii ruse în zonă, și o linie de aprovizionare ale armatei ruse, a fost redeschis luni dimineață, după explozia care l-a avariat puternic acum aproape două luni, conform Interfax.  De altfel, președintele rus Vladimir Putin a inspectat personal podul din Crimeea, conform TASS. Putin a și traversat podul cu o mașină, în timp ce asculta raportul vicepremierului rus Marat Khusnullin.  

În cadrul lucrărilor de reparație, pe 5 decembrie, la ora 10.50, vehiculel au fost direcționate pe partea dreaptă a porțiunii de drum a Podului Crimeea”, potrivit unui comunicat transmis de Instituția Federală de Stat „Managementul drumurilor automobilistice federale Taman".

Conform sursei citate, traficul va rămâne în continuare restricționat pentru camioane, cel puțin în luna decembrie, fiind disponibile trei opțiuni alternative, respectiv o rută terestră printr-o altă regiune a Federației Ruse, trecerea cu feribotul, sau reîncărcarea mărfii în vagoanele trenurilor.

O secţiune a podului lung de 19 kilometri a fost avariată în urma exploziei Foto Facebook Euromaidan
O secţiune a podului lung de 19 kilometri a fost avariată în urma exploziei Foto Facebook Euromaidan

Interfax susține că guvernul rus ar fi dat instrucțiuni companiei Nizhneangarsktransstroy LLC o companie de construcții din Irkutsk) care se ocupă de lucrările ca reparații la infrastructura de transport și inginerie a podului Kerci, inclusiv a căii ferate avariate, să fie finalizate până la 1 decembrie 2023. 

Dar potrivit unui document publicat pe site-ul guvernului rus, citat de Reuters, reparațiile la podul vor dura până în iulie 2023.

Reamintim că podul Kerci dintre peninsula anexată Crimeea și sudul Rusiei a fost avariat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 octombrie, după ce un camion a fost aruncat în aer.

Deflagraţia a distrus o secţiune a podului lung de 19 kilometri, oprind traficul rutier. De asemenea, au fost distruse mai multe vagoane-cisterne cu combustibil care urmau să ajungă în Crimeea.

Moscova a atribuit serviciilor speciale ucrainene responsabilitatea pentru explozia de pe podul Kerci şi a reacţionat prin atacuri intense cu rachete asupra întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv asupra Kievului, lovind în special infrastructuri energetice şi obiective civile.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) anunţa atunci că a arestat opt persoane — cinci ruşi şi trei cetăţeni din Ucraina şi Armenia — suspectate de implicare în organizarea „atacului terorist” care a avariat podul Kerci. Potrivit aceleiaşi surse, explozibilul ar fi fost ascuns în cutii de „role de film” trimise în luna august din portul ucrainean Odesa, care ulterior au tranzitat Bulgaria, Georgia şi Armenia înainte de a intra în Rusia. Georgia a neagat că încărcătura nucleară a tranzitat teritoriul său.

Președintele  ucrainenan Volodimir Zelenski a respins acuzațiile Rusiei potrivit cărora explozia de pe podul Kerci de pe 8 octombrie a fost orchestrată de serviciile speciale ucrainene.

Iar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Ucrainei, Andrii Iusov a calificat drept un „nonsens” investigaţia Moscovei asupra exploziei care a avariat grav podul Kerci și a descris FSB şi Comitetul de Investigaţii drept „structuri false care servesc regimul Putin”.  

Rusia


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri