Pată suspectă pe mâna lui Putin. Noi speculații privind starea sa de sănătate. Ce spun medicii consultați de Moscow Times
O pată închisă la culoare observată pe mâna stângă a președintelui rus Vladimir Putin în mai multe înregistrări video publicate recent de Kremlin a generat noi speculații cu privire la starea sa de sănătate.

Potrivit publicației independente The Moscow Times, semnul a fost vizibil în mesajul transmis de Putin cu ocazia începerii anului școlar, dar și într-un alt material video dedicat Zilei Minerului.
În imaginile difuzate de Kremlin, liderul de la Moscova își acoperă parțial mâna stângă cu cea dreaptă, însă în timpul gesturilor pata poate fi observată în mai multe cadre.
Medicii consultați avansează ipoteza unei injecții intravenoase „efectuate neglijent”
The Moscow Times a discutat cu trei medici practicanți, care au apreciat că semnul ar putea fi compatibil cu urmele unei intervenții intravenoase recente.
Un medic din serviciul de ambulanță din Moscova a descris pata drept „un hematom de aproximativ trei zile după o injecție”, în timp ce un medic anestezist-reanimator a declarat că aceasta seamănă cu urmele unei „injecții efectuate neglijent”.
La rândul său, un cardiolog cu peste 50 de ani de experiență a explicat că dosul palmei nu reprezintă locul obișnuit pentru o puncție intravenoasă, întrucât, de regulă, medicii utilizează vena din zona interioară a cotului. Potrivit acestuia, injecțiile în zona mâinii sunt folosite în anumite situații, inclusiv atunci când alte vene au fost utilizate frecvent sau când este necesară o administrare rapidă a tratamentului.
Când ar fi fost înregistrate imaginile cu pata de pe mâna lui Putin
Aceeași publicație mai notează că înregistrările în care apare semnul de pe mâna lui Putin ar fi putut fi realizate cu mai multe zile înainte de difuzare, întrucât administrația prezidențială rusă obișnuiește să pregătească din timp mesajele oficiale.
The Moscow Times subliniază că pata nu este vizibilă și în imaginile de la întâlnirea lui Vladimir Putin cu președintele kazah Kassym-Jomart Tokaev, desfășurată pe 1 septembrie, și nici în cadrul unei reuniuni cu cadre didactice de la Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova, organizată pe 29 august.
Kremlinul nu a comentat informațiile.




















































