Organizația anticorupție a opozantului rus Aleksei Navalnîi își redeschide birourile în Rusia cu o nouă misiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanții Fondului de Luptă împotriva Corupției (FBK), organizația opozantului rus Aleksei Navalnîi, au anunțat marți că își vor redeschide birourile în Rusia pentru a pleda împotriva „mobilizării și războiului” purtat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Aleksei Navalnîi în arest FOTO Arhivă
Aleksei Navalnîi în arest FOTO Arhivă

„Este timpul să ne restaurăm rețeaua pentru a lupta împotriva mobilizării și războiului”, a declarat Ivan Jdanov într-o înregistrare video publicată pe rețelele de socializare.

Acest anunț intervine în contextul în care opoziția rusă este aproape inexistentă din cauza reprimării suferite în condițiile războiului. Ultimii mari detractori ai actualei conduceri de la Kremlin fie au emigrat, fie au fost închiși, așa cum este cazul lui Aleksei Navalnîi, notează AFP.

La sfârșitul lunii iunie, după câțiva ani de reprimare, FBK a fost desemnată drept organizație „teroristă”. Această măsură, luată de regimul Putin la mai bine de trei luni de agresiune militară împotriva Ucraina, i-a plasat pe voluuntarii și simpatizanții FBK sub amenințarea intentării unor dosare penale fabricate și încarcerării.

Odată cu decretarea mobilizării parțiale, „Putin a adus războiul și suferința în toate familiile din Rusia”, a declarat Leonid Volkov, un colaborator apropiat al lui Aleksei Navalnîi.

„În prezent, toată lumea este vizată de război”, a adăugat Ivan Jdanov, care, la fel ca Leonid Volkov, s-a autoexilat pentru a scăpa de represiune.

Redeschiderea birourilor FBK va permite exprimarea vocilor rușilor care se opun războiului din Ucraina, crede Aleksei Navalnîi.

„Lupta poate lua diferite forme”, a spus Volkov, dând ca exemplu „furnizarea de asistență juridică” celor care au nevoie de acest lucru.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite