Mari personalități ale sportului rus susțin candidatura lui Putin la alegerile prezidențiale din Rusia

0
Publicat:

Deși revolta efemeră a mercenarilor Wagner din luna iunie ar fi putut însemna sfârșitul regimului lui Vladimir Putin, se pare că liderul de la Kremlin se bucură în continuare de susținere. Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc între 15-17 martie 2024.

Vladimir Putin
Alegerile prezidențiale din Rusia vor avea loc între 15-17 martie 2024. FOTO Profimedia (Arhivă)

Vladimir Putin a anunțat vineri, 8 decembrie, că va candida pentru un al cincilea mandat de şef al statului. Președintele rus a făcut anunțul după ce i-a decorat la Kremlin pe soldaţii care au luptat în Ucraina cu cea mai înaltă distincţie militară, erou al Stelei de Aur a Rusiei. 

Amintim faptul că Putin a preluat ștafeta de la Boris Elțîn în ultima zi a anului 1999. Având deja un mandat mai lung decât orice alt conducător al Rusiei de la Iosif Stalin, Putin, în vârstă de 71 de ani, ar putea rămâne la cârma țării până în anul 2030, dacă va fi din nou ales. 

Candidatura la președinție a lui Putin este susținută de multe personalități ale sportului rusesc. Pe baza site-ului Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, portalul ucrainean Tribuna a făcut publice lista campionilor care îl vor pe Putin ca președinte pentru încă șase ani, conform GSP

În lista prezentată de Tribuna figurează 18 personalități care reprezintă 15 sporturi, dintre care șapte sunt de iarnă. Cele mai importante nume: Svetlana Romashina 34 de ani care deține 43 de medalii de aur, dintre care 7 olimpice și 21 mondiale; Elena Vyalbe care deține 3 medalii olimpice de aur și 14 mondiale la schi fond; Olga Zaitseva și Anna Bogaliy, care sunt duble campioane olimpice la biatlon, Evgeni Plushenko, dublu aur olimpic la patinaj artistic; Evgeny Rylov – campion olimpic la înot; Sergei Tetyukhin, aur olimpic la volei și Danis Zaripov, triplu campion mondial la hochei. 

În plus, pe această listă se află și un important antrenor de fotbal, Valery Gazzaev. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite