Inaugurarea primului pod rutier dintre Rusia și Coreea de Nord trezește îngrijorări. Ucraina avertizează că noua legătură ar putea servi drept coridor militar
Rusia și Coreea de Nord au inagurat luni primul pod rutier care le leagă direct. Noua construcție peste râul Tumen trezeşte Ucrainei îngrijorări cu privire la o posibilă rută militară.

Rusia și Coreea de Nord au inaugurat luni, 7 septembrie, primul pod rutier care le leagă direct, peste râul Tumen. Premierul rus Mihail Mișustin și premierul Cabinetului nord-coreean Pak Thae Song au participat prin videoconferință la ceremonia de deschidere.

Noul pod are puțin peste un kilometru lungime, iar lucrările au început la sfârșitul lunii aprilie 2025. Până acum, cele două țări aveau o singură legătură terestră, pe calea ferată, prin Podul Prieteniei, construit peste același râu. Rusia și Coreea de Nord mai au și curse aeriene regulate între Vladivostok și Phenian.

Acordul pentru construirea podului a fost semnat în iunie 2024, în timpul vizitei lui Vladimir Putin în Coreea de Nord. În aceeași perioadă, cele două țări au încheiat un tratat privind un parteneriatul strategic „cuprinzător”, care a devenit ulterior baza pentru extinderea cooperării militare dintre Moscova și Phenian.
Podul poartă numele lui Iakov Tihonovici Novicenko, un ofițer al Armatei Roșii care i-a salvat viața preşedintelui Kim Ir-sen în martie 1946, când, în timpul unui miting organizat la Phenian, spre liderul nord-coreean a fost aruncată o grenadă. Iakov Tihonovici Novicenko s-a aruncat peste ea și l-a protejat cu propriul trup. A fost grav rănit, dar a supraviețuit. Ulterior, autoritățile nord-coreene i-au acordat cea mai înaltă distincție de stat a țării, titlul de Erou al Muncii.
Povestea ofițerului sovietic a fost amintităși la inaugurarea de luni. În cinstea lui Iakov Tihonovici Novicenko, pe partea rusă, coloana de vehicule a fost deschisă de un Zaporojets roșu care i-a aparținut cândva acestuia, portivit The Guardian.

Posibil coridor militar
Dincolo de valoarea simbolică, noua legătură rutieră poate facilita schimburile dintre cele două țări într-o perioadă în care relațiile lor au devenit mult mai strânse, mai ales în condiţiile în care, după declanșarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în 2022, Phenianul a început să ofere Moscovei un sprijin militar tot mai consistent.
Coreea de Nord a furnizat Rusiei muniție și rachete balistice și a trimis mii de militari în regiunea Kursk pentru a ajuta forțele ruse să respingă incursiunea ucraineană lansată în 2024. În schimb, potrivit serviciilor de informații sud-coreene, Rusia ar fi furnizat Phenianului rachete de apărare antiaeriană, echipamente pentru război electronic, drone și tehnologie pentru sateliți-spion.
Cooperarea militară dintre cele două țări a atras și avertismente din partea unor organizații ucrainene pentru drepturile omului.
În acest context, Truth Hounds consideră că noul pod ar putea deveni un coridor discret pentru transportarea în Rusia a trupelor nord-coreene, a brigăzilor de construcții și a oficialilor militari. În sens invers, aceeași rută ar putea permite transportul de tehnologie și resurse rusești către Coreea de Nord, cu un risc mai redus de detectare.




















































