Percheziții la casa Rodicăi Stănoiu, înmormântată pentru a doua oară săptămâna trecută
0Marți, 23 decembrie, au loc percheziții la casa fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu, îmormântată pe 18 decembrie, pentru a doua oară, după ce procurorii au dispus deshumarea pentru a investiga circumstanțele decesului.

Oamenii legii fac verificări și urmează să ridice probe din biroul fostului ministru, date fiind suspiciunile legate de testamentul Rodicăi Stănoiu. Sunt avute în vedere inclusiv date informatice, dar sunt verificate și bunurile de valoare pe care le avea.
Amintim că fostul ministru al Justiției a murit pe 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani, și a fost înhumat inițial două zile mai târziu. Prima ceremonie a fost umbrită de nemulțumirea celor din jur, care au reclamat lipsa unei slujbe religioase. Ulterior, procurorii au dispus deshumarea, fapt ce a impus organizarea unei a doua înmormântări.
Rodica Stănoiu a fost înmormântată din nou joi, 18 decembrie. La ceremonia restrânsă au participat Marius Calotă, omul care i-a fost alături până în ultimele clipe, și nepoata sa, prezentă discret, dar vizibil emoționată, potrivit viva.ro.
„Relația noastră a fost o relație familială între doamna Rodica Stănoiu, mama mea, eu, Paul, care este fratele meu și a locuit și el cu noi în casă, o bună vreme de timp și cam atât vă pot spune. Nu s-a căsătorit nimeni cu nimeni, nu există iubiți, îndrăgosteli sau alte aspecte care să aibă o conotație în sensul acesta. Departe gândul. A fost ca o a doua mamă pentru mine și ca o bunică pentru Paul, doamna Rodica Stănoiu”, a declarat Marius Calotă,
Ce prevede testamentul Rodicăi Stănoiu
Rodica Stănoiu a lăsat un testament redactat sub forma unui testament olograf, datat 11 februarie 2025, autentificat la o societate profesională notarială din București, Sector 5. Documentul există într-un singur exemplar original, păstrat în arhiva notarială, și în trei duplicate, dintre care unul rămâne în arhivă, iar două au fost înmânate testatorului.
Prin acest testament, Marius Calotă a primit în deplină proprietate casa de pe Șoseaua Pipera-Tunari, împreună cu toate bunurile mobile aflate în imobil la data decesului – de la tablouri și tapiserii, la obiecte de valoare, mobilier de diferite stiluri și cristale.
În plus, i-a fost lăsată casa din orașul Năvodari, cu toate bunurile din interior, locul de veci din Cimitirul Izvorul Nou, figura 40, locul 12, precum și două autoturisme: un Toyota Yaris Hybrid, fabricat în 2020, și un Volkswagen Touareg, fabricat în 2007. Totodată, Marius Calotă a primit o cotă de 5% din depozitele bancare, fondurile de investiții și titlurile de stat aflate în proprietatea Rodicăi Stănoiu.























































