Cine sunt mercenarii Wagner, „soldații din umbră” ai Rusiei lui Putin: Atrocități, jafuri și rivalități cu armata rusă

0
Publicat:

Grupul Wagner, acuzat de numeroase crime de război, a trimis zeci de mii de mercenari în Ucraina ca să lupte de partea Kremlinului. După un succes important revendicat la Soledar, acum amenință să se retragă din bătălia pentru Bahmut. În acest caz, „întregul front s-ar prăbuși”, avertizează șeful său, care se află de ani de zile în conflict cu ministrul rus al Apărării.

Mercenari Wagner FOTO Profimedia
Mercenari Wagner FOTO Profimedia

Însă cine sunt acești mercenari de care ar depinde soarta liniilor ofensive rusești din estul Ucrainei?

Apariția Wagner

Wagner este o companie militară privată care acționează din umbră pentru Vladimir Putin acolo unde liderul de la Kremlin evită să-și trimită armata pentru a-și oficializa interesele geopolitice. Mercenarii Wagner au fost reperați, începând din 2014, în diverse teatre de operațiuni, inițial de partea separatiștilor separatiști pro-ruși din Donbass (Ucraina), după care de partea dictatorului Bashar al-Assad în Siria, în Libia, dar și în alte zeci de țări, mai ales din Africa.

Cu sediul la Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, compania militară privată Wagner a fost comandată inițial de Dmitri Utkin, un veteran al forțelor speciale ale spionajului militar rusesc (GRU). Utkin, în vârstă de 52 de ani, este un admirator declarat al lui Adolf Hitler. De fapt, el a ales denumirea organizației după numele compozitorului favorit al fostului lider nazist.

Dmitri Utkin la un banchet organizat de Kremlin FOTO RBC
Dmitri Utkin la un banchet organizat de Kremlin FOTO RBC

Cunoscuți pentru implicarea lor în diverse acțiuni subversive, mercenarii Wagner au fost însărcinați, la începutul invaziei din Ucraina, cu asasinarea președintelui Volodimir Zelenski. Însă eu eșuat în această misiune. Cu toate acestea, prezența Wagner în Ucraina s-a extins de la câteva mii de combatanți până la 50.000, majoritatea acestora - 40.000 - fiind recrutați din închisori din Rusia cu aprobarea Kremlinului.

Combatanții Wagner au revendicat în principal capturarea orașului Soledar, situat în regiunea Donețk, și pretind că reprezintă forța-cheie în campania de cucerire a orașului Bahmut, situat de asemenea în regiunea Donețk. „Este destul de evident pentru noi că Wagner devine un centru de putere rival al armatei ruse”, a estimat, la sfârșitul lui ianuarie, coordonatorul pentru comunicare strategică de la Casa Albă, John Kirby.

Cine este liderul Wagner?

După ani de negare, oligarhul rus Evgheni Prigojin a recunoscut în septembrie anul trecut că deține compania militară privată Wagner. Originar din Sankt Petersburg, Prigojin și-a petrecut anii 1980 după gratii din cauza unei condmnări pentru agresiune, tâlhărie și alte infracțiuni. Eliberat în 1990, după nouă ani de detenție, fostul pușcăriaș s-a reconvertit în om de afaceri pe fondul prăbușirii Uniunii Sovietice, în 1991. A început ca vânzător de hotdogi, iar în 1995 și-a deschis primul restaurant de lux, la Sankt Petersburg. Principalul său client a fost fără îndoială Vladimir Putin, care i-a ales localurile atât pentru a-și celebra ziua de naștere, cât și pentru a lua prânzul cu fostul președinte francez Jacques Chirac și fostul președinte american George W. Bush. De altfel, Prigojin a ținut să-l servească personal pe liderul de la Kremlin, atribuindu-și astfel supranumele de „Bucătarul lui Putin”.

Prigojin (stânga) surprins în timp ce îi servește masa lui Putin FOTO Arhivă
Prigojin (stânga) surprins în timp ce îi servește masa lui Putin FOTO Arhivă

Această reputație i-a priit, reușind să obțină peste 3 miliarde de dolari din contracte de catering cu statul rus. Prigojin este cunoscut totodată ca fondator al companiei Internet Research Agency, adică ferma de troli care a răspândit dezinformări pe Facebook și alte rețele de socializare pentru a influența alegeri din străinătate în sensul dorit de Kremlin. Ferma de troli a lui Prigojin s-a implicat activ mai ales în influențarea alegerilor desfășurate în 2016 în Statele Unite. Deși Prigojin a devenit unul dintre cei mai sancționați oameni din lume, totuși a continuat să facă bani printr-un sistem elaborat de companii-fantomă și de exploatare din umbră a unor state africane prin intermediul Wagner.

De unde provin recruții?

Inițial, Wagner a atras în rândurile sale veterani ai forțelor speciale rusești. Totodată, a recrutat luptători de elită din Afganistan, Siria și alte țări. Apoi și-a scăzut standardele de recrutare în contextul războiului din Ucraina. Prigojin a făcut turul închisorilor din Rusia pentru a ademeni pușcăriași cu promisiunea grațierii după șase luni de război. Trimiși în primul val, drept carne de tun, mulți dintre condamnații recrutați de Wagner nu au supraviețuit timp de șase luni. Potrivit serviciilor secrete americane, pușcăriașii reprezintă 90% dintre victimele Wagner.

Prigojin discută cu pușcăriași recrutați pentru război FOTO Profimedia
Prigojin discută cu pușcăriași recrutați pentru război FOTO Profimedia

În același timp, Wagner descurajează dezertările executând imediat orice recrut care încearcă să evadeze sau nu se supune ordinelor. „Îi adunau pe cei care nu voiau să lupte și îi împușcau în fața nou-veniților”, a mărturisit fostul comandant Wagner Andrei Medvedev, care a luptat lângă Bahmut înainte de a fugi în Norvegia, în ianuarie.

Cum luptă forțele Wagner?

În Ucraina, Wagner pune accent pe grupuri mici și mobile formate din cel mult o duzină de combatanți. Metodele sale aduc aminte de Primul Război Mondial, cu forțe aruncate în valuri, cei mai puțin experimentați fiind trimiși în față, la moarte sigură, pentru descoperirea pozițiilor de tragere ale artileriei ucrainene.

Mercenarii Wagner sunt acuzați de un comportament foarte brutal în teritoriile ocupate în Ucraina. Sunt suspectați inclusiv de implicare în masacrele de lângă Kiev, cum ar fi cel de la Bucea. Potrivit autorităilor ucrainene, mercenarii Wagner au comis mii de crime de război în doar câteva luni de la invazie.

Va continua extinderea Wagner?

Nu neapărat. Cu toate că naționaliștii ruși pro-război îl prezintă pe Prigojin ca un potențial succesor al lui Putin, acesta se află la cuțite cu conducerea militară a Rusiei, pe care o acuză că mănâncă din „farfurii de aur” în timp ce se zgârcesc în aprovizionarea Wagner.

Kremlinul a luat recent măsuri pentru a reduce influența lui Prigojin, care era văzut la un moment dat pe picior de egalitate cu ministrul Apărării Serghei Lavrov și ministrul Apărării Serghei Șoigu. În ianuarie, Putin l-a plasat pe unul dintre principalii inamici ai lui Prigojin, generalul Valeri Gherasimov, la conducerea operațiunilor ruse din Ucraina.

Confruntat cu respingerea autorităților ruse, Prigojin a încetat recrutările din închisori și acum amenință cu retragerea mercenarilor săi din bătălia pentru Bahmut.

Luna trecută, Prigojin i-a criticat virulent pe Șoigu și Gherasimov, acuzându-i de „trădare” prin refuzul de a furniza muniţie grupului Wagner. Câteva zile mai târziu, Prigojin a anunţat reluarea livrărilor de muniții.

Semn că tensiunile persistă, oligarhul rus s-a plâns din nou, duminică, de lipsa muniţiilor. El a invocat două posibile motive pentru a explica această întârziere: „Birocraţia obişnuită şi o trădare”.

Mai mult, el a anunțat luni că reprezentantului Wagner i-a fost refuzat accesul în cartierul general care se ocupă de operațiunile rusești în Ucraina.

Mercenari Wagner în Soledar FOTO Profimedia
Mercenari Wagner în Soledar FOTO Profimedia

În acest context, Prigojin a avertizat cu retragerea mercenarilor Wagner din bătălia pentru Bahmut. În cazul în care „Wagner se retrage acum din Bahmut, întregul front s-ar prăbuşi. S-ar prăbuşi până la frontierele cu Rusia, poate chiar şi mai departe. La modul general, situaţia nu ar fi cea mai plăcută”, a estimat el.

În condițiile în care Rusia și-a angajat fără efectul scontat aproximativ 80% din forțele sale terestre în Ucraina, Putin nu își poate permite să piardă sprijinul lui Prigojin. Asta înseamnă un armistițiu turbulent între Prigojin și Ministerul Apărării, cel puțin pentru moment. „Decalajul crește zilnic între rolul atribuit de Putin pentru Wagner și locul pe care Prigojin crede că îl merită”, afirmă jurnalista Tatiana Stanovaia.

Jafuri și atrocități în Africa

Mercenarii Wagner au fost reperați în cel puțin 18 țări africane ajutând dictatori corupți să lupte împotriva insurgenților în schimbul unei părți din resursele naturale. Aproximativ 1.000 de mercenari Wagner sunt staționați în prezent în Mali, unde îl apără pe liderul juntei militare locale Assimi Goïta. În schimbul serviciilor oferite lui Goïta, Wagner primește o plată lunară de 10 milioane de dolari, care este echivalată în principal în aur și pietre prețioase. De la sosirea Wagner în Mali, numărul civililor asasinați s-a triplat. Wagner este acuzată de atrocități și jafuri și în alte țări africane, mai ales în Republica Centrafricană și Sudan.

„Personalul Wagner s-a angajat în activităţi criminale grave, inclusiv execuţii în masă, violuri, răpiri de minori şi abuz fizic în Republica Centrafricană şi Mali”, a notat Trezoreria SUA în momentul în care această companie militară privată a fost desemnată oficial de administrația Biden drept „organizație criminală transnațională”.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite