Ce minciuni a spus Putin în interviul cu Tucker Carlson? Jurnalistul american nu s-a obosit să îl contrazică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviul luat de jurnalistul american Tucker Carlson lui Vladimir Putin a făcut deja înconjurul lumii și sunt, probabil, mulți oameni care se întreabă cum de liderul rus nu își mai amintește când a avut ultima convorbire cu Joe Biden, dar citează cu precizie date din istoria Rusiei.

Putin, intervievat de jurnalistul Tucker Carlson
Putin, intervievat de jurnalistul Tucker Carlson FOTO EPA EFE

Serghei Goriașko, jurnalist la POLITICO, a căutat printre răspunsurile liderului de la Kremlin și au găsit mai multe contradicții și inexactități.

Justificarea pentru invazie

Ce a spus Putin? „Nu este adevărat că am spus că America urma să lanseze un atac surpriză împotriva Rusiei. Nu am spus asta”.

De ce este greșit? Putin a justificat invazia Ucrainei spunând că există o amenințare din partea SUA. El a afirmat cu doar trei zile înainte de începerea războiului: „Știm și cine este principalul adversar al SUA și al NATO - este Rusia. În documentele NATO, țara noastră este declarată oficial și direct principala amenințare la securitatea euro-atlantică. Și Ucraina va servi drept baza de lansare pentru un astfel de atac”.

Cine a interzis negocierile de pace

Ce a spus Putin? „Președintele Ucrainei a interzis prin lege negocierile cu Rusia”.

De ce este greșit? Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret care interzice negocierile în mod specific cu Putin, nu cu Rusia ca țară.

Cu acest președinte rus, este imposibil. El nu știe ce înseamnă demnitate și onestitate. Suntem pregătiți pentru dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte”, a spus Zelenski.

Putin, totuși, se percepe pe sine ca fiind singurul reprezentant legitim al Rusiei. Oficialii săi cheie împărtășesc aceeași impresie: „Nu exista Rusia astăzi dacă nu exista Putin”, a spus Viaceslav Volodin, șeful Dumei de Stat.

De ce a căzut Uniunea Sovietică

Ce a spus Putin? „Rusia chiar a fost de acord voluntar și proactiv cu căderea Uniunii Sovietice. ... Până la urmă, căderea Uniunii Sovietice a fost efectiv inițiată de conducerea rusă”.

De ce este greșit? Fostul președinte rus Boris Elțîn a fost unul dintre cei trei semnatari ai Acordurilor Belaveja din decembrie 1991, care s-a declarat dizolvarea URSS. Dar prăbușirea URSS a fost în primul rând rezultatul luptelor politice și economice interne, cu mai multe republici sovietice declarându-și independența împotriva dorințelor Moscovei.

Cine are, de fapt, propagandă

Ce a spus Putin? „În războiul propagandei, este foarte dificil să învingi Statele Unite pentru că Statele Unite controlează mass-media din lume și multe din mass-media europene. Beneficiarii finali ai celor mai mari media europene sunt instituțiile financiare americane”.

De ce este greșit? Cele mai mari companii de știri sunt deținute de privat și funcționează fără control guvernamental direct, în contrast cu peisajul media controlat de stat din Rusia.

Televiziunea de stat rusă și agențiile principale de știri sunt proprietatea guvernului, iar Kremlinul controlează alte mijloace media sau le distruge pe cele care nu sunt dispuse să colaboreze. În 2023, autoritățile ruse au aruncat în spatele gratiilor 28 de reporteri, potrivit Reporteri Fără Frontiere.

Printre ei s-au aflat doi cetățeni americani: corespondentul Wall Street Journal, Evan Gershkovich, acuzat de spionaj și jurnalista ruso-americană Alsu Kurmașeva, care lucra pentru Radio Free Europe/Radio Liberty, acuzată de că ar fi „agent străin”.

Deținerea jurnalistului Evan Gershkovich

Ce a spus Putin? „Dacă o persoană obține informații secrete și o face în mod conspirativ, atunci acest lucru este calificat ca spionaj. Și asta este exact ceea ce făcea. El primea informații clasificate, confidențiale, și o făcea în mod clandestin”.

De ce este greșit? WSJ a criticat vehement arestarea lui Gershkovich în Ekaterinburg și a contestat acuzațiile aduse împotriva lui. Putin l-a acuzat pe Gershkovich de spionaj fără a furniza dovezi pentru afirmațiile sale că FSB l-a prins pe reporter „în flagrant delict”.

Adevărul despre puterea reală a Rusiei

Ce a spus Putin? „Occidentul se teme mai mult de o Chină puternică decât de o Rusie puternică, pentru că Rusia are 150 de milioane de oameni, iar China are o populație de 1,5 miliarde. Așa cum spunea Bismarck, potențialele sunt cele mai importante”.

De ce are dreptate, aproape? Declarația lui Putin că Occidentul se teme mai mult de o Chină puternică decât de o Rusie puternică reflectă o evaluare realistă a dinamicii puterii geopolitice. Cu toate acestea, citarea lui Otto von Bismarck pentru a-și susține argumentul este discutabilă, pentru că nu se știe dacă omul de stat german a făcut declarația folosită de Putin.

Putin, totuși, adoră să folosească citate false. În decembrie 2023, el l-a citat tot pe Bismarck spunând că „războaiele nu sunt câștigate de generali, ci de învățători și preoți”, deși fostul lider german nu a spus niciodată asta.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite