VIDEO Replica ironică a comuniştilor la „scrisoarea deschisă” a lui Reşetnicov. „Se pare că el ştie totul despre Voronin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a reacţionat la scrisoarea deputatului Artur Reşetnicov transmisă publicului joi, 4 februarie.

PCRM îi aminteşte lui Reşetnicov, care a fost exclus din partid după ce împreună cu alţi 13 deputaţi au părăsit fracţiunea, aderând la noua coaliţie majoritară de la Chişinău, că în anul 2010 a fost răpit şi bătut.

„În sfârşit, Artur Reşetnicov a devenit atât de sincer şi a răspuns la întrebarea pentru care în adevăratul sens al cuvântului a fost torturat câţiva ani în urmă. «Scrisoarea deschisă» adresată liderului PCRM prin intermediul reţelelor sociale este răspunsul dat acelor agresori din anul 2010 şi înseamnă dorinţa de a demonstra noilor săi stăpâni, care l-au cumpărat recent, de ce este în stare (...)”, se menţionează în răspunsul comuniştilor, publicat pe site-ul partidului.

Comuniştii ironizează, totodată, pe seama activităţii fostului lor coleg. „Se pare că el ştie totul despre Voronin: vilele pe care le-a vizitat, timpul şi persoanele cu care a luat micul dejun, subiectele de discuţie şi persoanele cu care a colaborat... În general, Reşetnicov doar cu asta s-a ocupat în toată perioada cât a lucrat la Preşedinţie şi în aparatul Comitetului Central al PCRM - cu filarea liderului PCRM, acumulând date compromiţătoare pe numele acestuia”, se menţionează în replică.

Amintim că în anul 2010, în campania electorală pentru alegerile parlamentare, Artur Reşetnicov, candidat la funcţia de deputat pe lista PCRM, a fost răpit de lângă Teatrul Luceafărul şi torturat de către mai mulţi necunoscuţi. Fostul şef al SIS le-a spus jurnaliştilor că aceştia i-au cerut materiale compromiţătoare despre Vladimir Voronin.

Deputatul Artur Reşetnicov s-a adresat liderului formaţiunii, Vladimir Voronin, menţionând într-o scrisoare publică faptul că fracţiunea parlamentară a comuniştilor moare. Acesta a precizat că liderul PCRM, prin acţiunile sale, o omoară.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite