VIDEO La graniţa dintre Siria şi Turcia a fost doborât un avion de luptă rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avionul militar SU-24 a fost doborât pe teritoriul Siriei în apropierea graniţei cu Turcia. Incidentul a fost raportat marţi, 24 noiembrie, de către Reuters citânt postul de televiziune turc Haberturk.

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a declarat că avionul de luptă nu a încălcat spaţiul aerian al Turciei, acest fapt îl demonstrează radarele.  Biroul turc al CNN scrie că avionul a încălcat spaţiul aerian al Turciei şi a fost doborât. Potrivit postului de ştiri, ambii piloţi s-au catapultat. Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse nu cunoaşte soarta piloţilor.  

Potrivit CNN, avionul s-a prăbuşit în apropierea satului Yamada, provincia siriană Latakia, unde se află turkmenii.

Un militar turc a declarat pentru Reuters că avionul a fost doborât de avioanele de luptă F16.

Pentru salvarea piloţilor au fost trimise două elecoptere, transmite biroul turc al CNN. În locul unde au aterizat piloţii se duc lupte. Prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu, a cerut Ministerului de Externe să se consulte cu NATO şi ONU cu privire la situaţia de la graniţa cu Siria.

Precizăm că Ministerul de Externe al Turciei l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse, Andrei Karlov, căruia i-a înmânat un avertisment că Ankara are dreptul să răspundă în cazul în care securitatea graniţei turceşti va fi ameninţată.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite