VIDEO Alegeri Găgăuzia. Pervîi Kanal o mediatizează pe Irina Vlah şi îl prezintă pe Mihail Formuzal printre favoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri Găgăuzia. Mihail Formuzal a fost başcan al regiunii două mandate consecutiv FOTO Adevărul
Alegeri Găgăuzia. Mihail Formuzal a fost başcan al regiunii două mandate consecutiv FOTO Adevărul

Alegerile din Găgăuzia, care au loc astăzi, 22 martie, sunt în atenţia atât a presei din Republica Moldova, cât şi a celei din Federaţia Rusă, ţinând cont că oficiali dni această ţară s-au implicat direct în susţinerea unui candidat.

Alegerile din Găgăuzia însă provoacă şi confuzie în rândul jurnaliştilor ruşi. Postul de televiziune Pervîi Kanal din Federaţia Rusă a difuzat astăzi o ştire despre alegerile din UTA Găgăuzia în care, în mod deschis, a făcut agitaţie politică pentru Irina Vlah. Ea este unicul candidat care apare în reportaj.

Aceasta vorbeşte despre importanţa consolidării relaţiilor dintre UTA Găgăuzia şi Federaţia Rusă, ca „principal partener strategic al regiunii”. Jurnaliştii ruşi au comis însă o eroare, plasându-l pe Mihail Formuzal, care nu candidează la funcţia de başcan, printre candidaţii cu şanse reale de câştig.

Potrivit Pervîi Kanal, şanse reale pentru a câştiga alegerile pentru funcţia de başcan o au actualul başcan Mihail Formuzal, primarul de Comrat Nikolai Dudoglo şi deputatul neafiliat Irina Vlah.

Menţionăm că Mihail Formuzal nu participă la aceste alegeri, deoarece a îndeplinit funcţia de başcan două mandate consecutiv.

Citiţi şi:

LIVE TEXT Alegeri Găgăuzia. Locuitorii regiunii votează pentru un nou başcan. Dodon şi Vlah oferă cadouri electorale: 50.000 de lei unei biserici şi câte 300 de lei alegătorilor

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite