Victoriabank a scos la vânzare una dintre cele mai mari fabrici avicole din Moldova. Proprietarul acesteia era acţionar la Banca de Economii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica a ajuns în insolvabilitate ca urmare a datoriilor
Fabrica a ajuns în insolvabilitate ca urmare a datoriilor

Fabrica Avicola Roso din Floreni, aflată de câteva luni în procedură de insolvabilitate a fost scoasă la mezat pentru recuperarea datoriilor de peste 20 de milioane de lei

Preţul de vânzare a întreprinderii nu este anunţat. La fel nu este afişat nici numele vânzătorului.

La telefonul indicat într-un anunţ publicat în Monitorul Oficial răspund însă responsabili de la Departamentul gajuri din cadrul Victoriabank. Aceştia ne-au spus că preţul este unul negociabil şi dacă dorim să cumpărăm fabrica trebuie să venim la bancă, pentru a negocia.

Fabrica Avicola Roso este una dintre cele mai mari din ţară şi dispune de spaţii de producere de 46.545 de metri pătraţi şi un teren aferent de 24,3 hectare. Conform unei decizii a Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 24 aprilie 2013, Avicola Roso avea de rambursat un credit de 16 milioane de lei contractat de la Victoriabank, datorii de peste 6,3 milioane de lei faţă de Ministerul Finanţelor, 1,2 milioane lei faţă de Banca de Economii şi peste 700.000 lei faţă de Ialoveni-gaz.

Curios este că acţionar majoritar cu 88% la Avicola Roso este firma „Minerva” SRL, care a deţinut până anul trecut şi circa 10% din acţiunile Băncii de Economii. Acţiunile BEM deţinute de Minerva, după o serie de decizii ale instanţelor au ajuns în proprietatea companiei ofshore Lectom Ltd, după care sub controlul unor companii din Rusia, care în prezent figurează în calitate de acţionari la această bancă.

Mai adăugăm că Victoriabank mai vinde încă o fabrică avicolă, dar din Drochia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite