Vacanţe de toamnă şi primăvară mai scurte pentru şcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii vor sta mai puţin în vacanţe FOTO: Adevărul
Elevii vor sta mai puţin în vacanţe FOTO: Adevărul

Ministerul Educaţiei a decis să introducă modificări la regulamentul privind învăţământul preuniversitar, prin care vacanţele de toamnă şi primăvară ale elevilor vor fi scurtate.

Astfel, vacanţa toamna va dura patru zile în loc de o săptămână, între 31 octombrie şi 3 noiembrie, pe când primăvara elevii se vor odihni  între 7 şi 11 martie, dar durata vacanţei de Paşti, precum şi cea de la Crăciun, vor rămâne neschimbate. Modificările nu se referă nici la vacanţa de vară, care va fi în continuare de trei luni.

Potrivit Ministerului Educaţiei, durata vacanţelor a fost modificată în conformitate cu prevederile articolului 16 din Legea Învăţămîntului, care specifică că anul de studii durează 35 de săptămâni, ceea ce nu s eîntâmpla în realitate. Prin urmare, a fost nevoie de micşorarea vacanţelor de toamnă şi de primăvară cu 2 zile. Modificarea a fost aprobată şi în urma solicitărilor profesorilor.

Daniela Terzi-Barbăroşie, psiholog şi membru al Colegiului Ministerial, consideră că modificarea este justificată. „Părinţii obişnuiesc să se plângă că programa şcolară este încărcată, elevii stau până târziu la teme, dar nu se gândesc că vacanţele înseamnă pauze foarte mari. Pentru orice săptămână liberă mai trebuiesc alte două ca copilul să revină la ritmul studiilor.  Să recunoaştem că majoritatea elevilor fac cam ce vor în vacanţe, nu prea citesc, sunt tentaţi mai mult de odihnă decât de carte. Puţini părinţi îşi bat capul cum să ocupe util timpul odraslelor, mai ales în cazul liceenilor. De aceea, schimbarea este binevenită. Păcat că nu vizează şi vacanţa de vară. Trei luni de odihnă înseamnă încă două pierdute ulterior“, explică psihologul.

Totodată, astăzi la Guvern urmează să fie aprobat un proiect de lege prin care se propune ca elevii să intoneze imnul de stat în fiecare zi de luni a săptămânii. Textul imnului, scris de poetul Alexei Mateevici, ar urma să fie tipărit şi în toate manualele şcolare, nu doar în abecedare.

Consiliul Naţional de Participare (CNP) a venit cu recomandarea ca proiectul să nu fie susţinut. Preşedintele CNP, Sergiu Ostaf, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că spiritului civic şi dragostea faţă de ţară se cultivă prin discuţii critice asupra istoriei apariţiei imnului şi a simbolurilor statului şi nu prin alte metode.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite