Un fost şef din Serviciul Vamal ar fi fraudat bugetul de stat cu 33 de milioane de lei
0
Un fost angajat al aparatului central al Serviciului Vamal este acuzat că a prejudiciat bugetul de stat cu 33 de milioane de lei, permiţând unui agent economic să vămuiască marfa fără a achita taxele vamale.
Adrian Morărescu, şef de direcţie al Serviciului Vamal, a declarat azi într-o conferinţă de presă că în 2008 un agent economic a introdus în Republica Moldova materiale pentru construcţia unei fabrici, fără a plăti taxele vamale, care au fost incluse drept active în capitalul său statutar.
Încălcarea a fost depistată în urma unui audit abia în 2012, când taxele au fost recalculate la 18 şi, respectiv, 15 milioane de lei.
Firma a refuzat însă să le plătească şi s-a adresat în instanţă. Atât Curtea de Apel Chişinău, cât şi Curtea Supremă de Justiţie au stabilit că această companie a fost suspusă unui tratament preferenţial, iar angajaţii Serviciului Vamal nu aveau dreptul să facă scutiri de taxe, aceasta fiind competenţa Legislativului.
După o anchetă internă, s-a stabilit că cel care a autorizat operaţiunea şi este prin urmare responsabil de fraudarea bugetului este fostul şef al Direcţiei reglementări tarifale vamale.
Directorul Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, a confirmat că este vorba de bloggerul Veaceslav Balacci, care publică adesea materiale compromiţătoare la adresa conducerii instituţiei. „Oare de ce din 2008, tocmai azi s-a trezit vama? Dacă aşa cred că vor intimida pe cineva, se înşeală amarnic“, a comentat Balacci.
Materiatele cazului vor fi transmise la Procuratură.