Trei persoane, reţinute pentru fraude fiscale în proporţii deosebit de mari VIDEO
0Oamenii legii au reţinut pentru 72 de ore trei persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup organizat, care a comis fraude fiscale în proporţii deosebit de mari. Nadejda Busuioc, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a spus, la o conferinţă de presă, că prejudiciul adus statului de este de aproape 10 milioane de lei.
Persoanele reţinute îşi au domiciliul în Bălţi şi administrează mai multe întreprinderi specializate în comerţul de cereale.
Acestea sunt suspectate că ar fi pus în aplicare mai multe scheme frauduloase la comercializarea produselor agricole, care au adus prejudicii statului, prin eschivarea de la achitarea taxelor şi impozitelor.
Persoanele reţinute mai sunt cercetate şi pentru excrocherie. S-a stabilit că primeau pe cont bani de la cetăţeni ca să le livreze cereale, dar mulţi au rămas păgubaşi.
„Suspecţii primeau bani în numerar de la cetăţeni pentru livrarea cerealelor, perfectau facturi false şi le eliberau acte de garanţie care nu valorau nimic atunci când cetăţenii mergeau să-şi ridice comenzile făcute”, a spus procurorul.
Potrivit Nadejdei Busuioc, din organizaţie făceau parte zece membri, în prezent fiind reţinute doar trei persoane, celelalte şapte urmează să fie identificate. Întreprinderile vizate au ajuns în atenţia organelor de anchetă în urma mai multor plângeri parvenite la adresa Procuraturii Generale.
Procurorii au înaintat demersuri pentru plasarea persoanelor reţinute în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 6 ani de închisoare.