Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Moldovenii aflaţi pe litoralul Turciei nu au observat semne de nelinişte în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii moldoveni aflaţi în vacanţă pe litoralul din Antalya spun că nu au observat tensiuni în zonă sau semne a unei lovituri de stat.

Ecaterina Colodei s-a întors sâmbăta, 16 iulie, din Antalya, Turcia, şi mărturiseşte că în hotelul în care a fost cazată atmosfera era calmă şi nu s-au simţit tensiuni, în legătură cu tentativa loviturii de stat. 

Despre incidentele de la Ankara şi Istanbul din noaptea trecută a aflat de la rudele din Moldova, care îşi făceau griji de situaţia din Turcia.

„La ora aceea dormeam, nu urmăream televizorul”, afirmă tânăra. Chiar dacă la aeroportul din Antalya a sesizat măsuri sporite de securitate, tensiuni nu au existat. 

„Tensiune nu s-a simţit nici în aeroport, nici în avion, dar presupun că o parte dintre oameni nici nu ştiau ce se întâmplă”, a subliniat Ecaterina.

Amintim că în noaptea dinspre 15 şi 16 iulie, peste 194 de persoane au murit şi peste 1.440 au fost rănite în mai multe oraşe turceşti, când grupuri de militari au încercat să preia controlul în stat. Focuri de armă şi explozii au fost raportate în capitala Ankara şi la Istanbul. Tentativa de lovitură de stat a eşuat, iar peste 2.839 de pucişti au fost arestaţi.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite