Temperaturile de afară sunt sub norma climatologică
0Dacă încă sâmbătă meteorologii din R. Moldova prognozau temperaturi de până la +12 grade pentru miercuri, 21 noiembrie, un ciclon sudic aduce vreme instabilă şi temperaturi negative, cu 2-4 grade sub norma climatologică pentru această perioadă.
Meteorologul Natalia Ungureanu spune că la noapte vremea se va răci până la minus 5, iar mâine ziua vor fi între 0 şi +5 grade Celsius.
Miercuri şi joi, izolat va fi ploaie şi lapoviţă. Vineri şi sâmbătă nu se vor înregistra precipitaţii, iar duminică va fi lapoviţă şi ninsoare.
Temperaturile nocturne rămân negative pe parcursul întregii săptămâni, ajungând până la minus 8 grade.
Meteorologii au prognozat pentru astăzi, 19 noiembrie, precipitaţii puternice, de 7-15 l/m2, predominant sub formă de zăpadă şi lapoviţă. O avertizare cod galben a fost emisă pentru întreg teritoriul ţării.