Șor afirmă că Statele Unite caută un înlocuitor pentru Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O campanie rusă de dezinformare induce ideea implicării SUA în alegerile din Republica Moldova. Agentul de influență este în acest caz Ilan Șor. Potrivit președintelui Partidului Șor, Statele Unite „au întotdeauna două sau trei opțiuni”.

alegeri republica moldova jpeg

Statele Unite caută deja un înlocuitor pentru Maia Sandu, care deține funcția de președinte al Republicii Moldova a declarat Ilan Șor unui corespondent TASS.

Sunt sigur că da, au întotdeauna două sau trei opțiuni”, a spus Ilan Șor, răspunzând la întrebare a corespondentului TASS.

Anterior, pe unele canale Telegram din Moldova au apărut informații că Statele Unite ar putea pregăti oameni noi pentru a o înlocui pe Maia Sandu.

Șor a menționat că forțele de opoziție ar trebui să se unească împotriva Maiei Sandu „pentru o victorie fără cusur”.

Știrea agenției ruse de știri TASS, mai menționează faptul că, din 2022, în Moldova au loc mitinguri de masă ale opoziției pentru a cere demisia președintelui țării și a guvernului format din Partidul Acțiune și Solidaritate pro-europeană. Protestatarii îi consideră responsabili pentru creșterea prețurilor și a nivelurilor sărăciei din țară. Drept răspuns, autoritățile au acuzat opoziția că a pregătit o lovitură de stat, au deschis dosare penale împotriva liderilor protestelor și au închis canale de televiziune și portaluri de informare care au oferit o platformă pentru oponenți.

La sfârșitul anului 2023, Sandu și-a anunțat intenția de a candida pentru un al doilea mandat prezidențial și a propus Parlamentului să organizeze un referendum pentru ca cetățenii să își poată exprima opinia cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Partidele de opoziție și publicul ar fi criticat intenția lui Sandu de a combina alegerile cu referendumul. Aceștia au acuzat-o că a încercat să folosească plebiscitul pentru a-și menține popularitatea în scădere a președintelui, precum și a partidului de guvernământ, pe fondul unei crize economice și a protestelor. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite