Sondaj: Care sunt cei mai importanți pași pe care trebuie să-i facă Republica Moldova ca să fie membră a UE
0Combaterea corupției, dezvoltarea economică și reforma justiției sunt printre cei mai importanți pași pe care trebuie să-i facă Republica Moldova ca să fie membră a UE, arată rezultatele unui sondaj realizat de CBS-AXA la comanda Institutului pentru Politici și Reforme Europene.
Mai exact, 50, 6 % dintre moldoveni consideră că Republica Moldova trebuie să scape de corupție ca să adere la Uniunea Europeană, în timp ce 33, 8 % și, respectiv, 32, % susțin că țara trebuie să se dezvolte economic și să reformeze domeniul justiției.
Circa 21 % menționează reforma în domeniul sănătății, aproape 19 % reforma educației, iar puțin peste 16 % cred că asigurarea șanselor egale pentru toți cetățenii, acestea fiind urmate de transpunerea legislației UE, implementarea acordului de asociere cu Uniunea, reforma administrației publice și reforma teritorial-administrativă.
În același timp, circa 18 % dintre respondenți susțin că, după aderarea la UE, în țara lor va fi redusă corupția, 17,9 % afirmă că vor avea o mai mare libertatea de a călători în Uniunea Europeană, iar 13,8 % cred că se vor îmbunătăți serviciile medicale.
Partenerii Republicii Moldova
În ceea ce privește relațiile comerciale, țările membre ale UE sunt privite ca principalii parteneri ai Republica Moldova, cu 51,2 %, acestea fiind urmate de Ucraina, cu 26,6 % și Rusia, cu 25,6 %.
Totodată, moldovenii au fost întrebați cât de pregătită este astăzi țara lor să devină membră a UE, iar aproape 1/3 dintre ei cred că este ,,deloc pregătită”.
,,Avem în jur de 1/3 dintre respondenți care au mențiunat că țara noastră este foarte pregătită, destul de pregătită sau să zicem semipregătită, nici bine pregătită, nici rău pregătită pentru a adera la această organizație. În principiu rata este destul de mică, dat fiind faptul nivelul nostru incipient de pregătire de aderare”, a menționat Mihai Mogîldea, directorul adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) de la Chișinău.
Mai mult de jumătate vor participa la referendum
Potrivit aceluiași sondaj, puțin peste puțin 66 % vor participa la referendumul pe tema aderării la Uniune care va avea loc în data de 20 octombrie în statul vecin, aproape 24 % nu-și vor exercita dreptul de vot, iar alte circa 11 % nu știu sau nu răspund.
Iar dacă duminica viitoare ar avea loc referendumul, peste jumătate, mai exact 51 % vor susține aderarea la Uniune, 26, 5 % vor fi contra, 8,1 % au menționat că nu vor participa, 13, 6 % încă nu au o opțiune de vot și nu știu dacă vor vota, iar 0,8 la sută nu au răspuns la această întrebare.
Amănunte despre sondaj
Sondajul „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova” a fost realizat în perioada 28 iunie – 18 iulie 2024 la nivel național, cu excepția regiunii transnistrene, pe un eșantion de 1119 de respondenți. Are o marjă de eroare de +/- 2,9 %.
Acesta fost realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în cooperare cu CBS-AXA, în cadrul proiectului „Creșterea rolului centrelor de cercetare în sprijinirea efortului național de integrare europeană al Republicii Moldova ,,ThinkTanks4EUMembership” cu susținerea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă.