Socialiştii vor vota proiectul legislativ propus de PLDM privind alegerea directă a preşedintelui ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Socialiştii urmăresc un scop comun cu PLDM. FOTO Alexandru Tarlev
Socialiştii urmăresc un scop comun cu PLDM. FOTO Alexandru Tarlev

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a anunţat că va susţine iniţiativa legislativă propusă de Partidul Liberal Democrat prin care se doreşte modificarea procedurii de alegere a şefului statului. Chiar dacă deputaţii PLDM nu au votat un proiect de lege asemănător propus de PSRM încă anul trecut, socialiştii spun că nu vor proceda la fel.

„Socialiştii de câţiva ani propun insistent modificarea procedurii de alegere a şefului statului. El trebuie ales prin vot direct, de către toţi cetăţenii. Acum un an şi ceva am venit şi cu un apel către deputaţi să susţină iniţiativa noastră, un proiect de lege, de a opera modificările necesare la nivel parlamentar. Am spus că suntem gata să colaborăm cu orice fracţiune pe acest subiect”, a scris Dodon pe Facebook.

Tot el admite că liberal-democraţii ar putea să se răzgândească. „Acum aflu că PLDM vine cu aceeaşi iniţiativă. Ei bine, dacă nu au dorit să susţină iniţiativa noastră de mai demult, nu e o problemă. Noi o vom susţine pe a lor. Important e să meargă până la capăt, să nu cedeze ca de atâtea ori în trecut. Preşedintele Republicii Moldova trebuie ales prin vot direct. Aşa doresc cetăţenii, aşa e mai bine pentru ţară”, a precizat socialistul.

Amintim că marţi, 9 februarie, fracţiunea PLDM a propus un proiect de lege prin care se doreşte modificarea Constituţiei de către deputaţi. Aceştia solicită ca preşedintele Republicii Moldova să fie ales de către popor. Chiril Lucinschi, membru PLDM, a anunţat că 11 din 12 deputaţi din liberal-democraţi au votat acest proiect de lege.

Menţionăm că pe lângă cele două formaţiuni politice menţionate mai sus, şi liderii Platformei Demnitate şi Adevăr, precum şi reprezentanţii Partidului Nostru condus de Renato Usatîi îşi doresc alegerea directă a preşedintelui ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite