Schiorul Mirko Deflorian se retrage din lotul olimpic al Republicii Moldova
0Cu aproximativ trei săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă din Soci, italianul Mirko Deflorian a cerut excluderea sa din lotul Moldovei.
„În opinia mea, Deflorian nu este pregătit bine şi nu vrea să evolueze prost la Jocurile Olimpice”, a declarat pentru IPN vicepreşedinte Comitetului Naţional Olimpic (CNO), Nicolae Piatac. Sportivul nu a beneficiat de finanţare nici din partea statului, nici de la CNO. Solicitarea acestuia a fost acceptată.
În aceste condiţii, lotul olimpic al Moldovei va fi alcătuit din patru reprezentanţi, dintre care doi din afara ţării. Victor Pânzaru şi Alexandra Camenşcic vor evolua la schi fond, românul Alexandru Macovei – la sanie, iar elveţianul George Lindner la proba de slalom gigant. Numele portdrapelului Moldovei va fi anunţat pe data de 30 ianuarie, când va fi prezentat şi echipamentul oficial al sportivilor moldoveni.
A XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă se va desfăşura în oraşul Soci din Rusia, în perioada 7-23 februarie. Anul acesta Moldova marchează 20 de ani de la prima participare ca stat independent la Jocurile Olimpice. În anul 1994, la Lillehammer, Republica Moldova a participat pentru prima dată la o asemenea competiţie, fiind reprezentată de doi sportivi, Elena Gorohova şi Vasile Gherghi.
Potrivit EuropaPress.es, în urma unui test antidrog făcut în 2008, Mirko Deflorian a fost depistată o cantitate de benzoilecogninacă, un metabolit provocat de consumul de cocaină.