Schimb de focuri între grăniceri ucraineni și „pacificatori” ruși din Transnistria: ce spune Chișinăul

0
Publicat:

Ministerul de Interne al Republicii Moldova a confirmat un incident armat bizar la granița cu Ucraina anunțat anterior de regimul de la Tiraspol. Acest incident a implicat doi locuitori ai regiunii separatiste din estul Republicii Moldova, printre care un membru al așa-zisei misiuni rusești de pace.

FOTO BBC
FOTO BBC

Ministerul de Interne de la Chișinău nu a oferit informații despre incident, precizând că ancheta este efectuată de partea ucraineană.

„După cum a declarat ambasadorul Ucrainei la Chișinău, incidentul a avut loc pe teritoriul Ucrainei, astfel jurisdicția este a Ucrainei în cercetarea cauzei date. Dacă această variantă nu e împărtășită de autoritățile ilegale din stânga Nistrului, Poliția Națională este dispusă să mergem la locul faptei declarat de Tiraspol pentru a asigura cercetarea la fața locului. Totodată vom oferi suport ucrainenilor în elucidarea tuturor circumstanțelor, dacă vom fi solicitați”, a declarat purtătoarea de cuvânt Olivia Melnic, citată de publicația NewsMaker.

Regimul separatist prorus de la Tiraspol a susținut pe 10 ianuarie că doi bărbați din Transnistria au fost răpiți și duși în Ucraina în urma unui schimb de focuri în zona graniței.

Autoritățile ucrainene au negat inițial această acuzație. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat de Grăniceri, Andrei Demcenko, a catalogat-o „de natură provocatoare”.

Ulterior, la începutul acestei luni, ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, a evocat un incident armat la granița dintre țara sa și estul Republicii Moldova, adică într-o zonă controlată de regimul separatist de la Tiraspol.

„La începutul lunii ianuarie a avut loc un incident, când doi locuitori din Transnistria, unul așa-numit grănicer sub egida MGB (așa-zisul Minister pentru Securitatea Statului de la Tiraspol, n. red.), altul spun că a fost civil, dar eu presupun că nu a fost civil, ci doar îmbrăcat în civil, au trecut granița ucraineană ca să discute ceva cu grănicerul ucrainean. Ei au fost așteptați de către forțele de ordine ucrainene, pentru că cei doi transnistreni, după toate informațiile, au fost implicați în trafic ilegal”, a declarat ambasadorul ucrainean într-un interviu acordat jurnalistului independent Nicolae Chicu.

Ambasadorul Șevcencko spune că, în acel moment, unul dintre „grănicerii” transnistreni „a luat un pistol și a început să împuște” către grănicerii ucraineni.

„Ei (grănicerii ucraineni, n. red.) au deschis focul drept răspuns. Unul dintre transnistreni a fost ucis, altul este rănit și acum este în spital”, a adăugat diplomatul ucrainean.

Marko Șevcenko a refuzat să comenteze acuzațiile Tiraspolului, dar a precizat că separatiștii din Transnistria reprezintă o „potențială amenințare” pentru Ucraina din cauza așa-zisei misiuni rusești de pace care le asigură protecția de peste 30 de ani ani staționând ilegal în teritoriul din estul Republicii Moldova.

„Nu vreau să comentez poziția Tiraspolului, știu sigur că organele de drept ale Ucrainei au acționat pe teritoriul nostru și reacția lor a fost dură, pentru că a fost încălcată legea cu privire la trecerea graniței și în ceea ce privește traficul ilegal. Reacția a fost așa cum a fost”, a conchis Marko Șevcenko, citat de NewsMaker.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite