Scandal în justiția din Republica Moldova. Șefa Procuraturii Anticorupție acuză că se urmărește îndepărtarea sa din funcție
0Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, a afirmat că i s-a cerut demisia, subliniind că fuzionarea instituției pe care o conduce cu o altă procuratură specializată are drept scop îndepărtarea sa din funcție.

„Mi-e clar de mai mult timp mesajul politicului, că ei consideră că n-ar trebui să fiu în această funcție. Deja de vreo câteva luni îmi este clar din comentariile publice făcute de conducătorii țării noastre, inclusiv doamna președinte, domnul prim-ministru, domnul președinte al Parlamentului. Faptul că fuzionarea acestor două procuraturi ar avea ca efect scoaterea mea din funcție cred că e un lucru evident. Mi s-a cerut indirect, direct, prin diferite mesaje, persoane, da, mi s-a cerut să plec. Conducerea țării mi-a cerut să plec. Conform Constituției, nu poate un politician să ceară demisia procurorului-șef Anticorupție sau a oricărui alt procuror, există o separare de putere în stat. Organul responsabil de cariera procurorilor este CSP. Din punctul meu de vedere, politicienii nu au dreptul constituțional și nici moral să-mi ceară mie demisia”, a spus șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în cadrul unei emisiuni TV8.
Argumentele șefei PA
Veronica Dragalin a subliniat că activitatea structurii pe care o conduce nu este un eșec, așa cum susținea anterior conducerea Republicii Moldova.
„PA nu are competența să investigheze corupția să investigheze corupția politică, cum ar fi coruperea alegătorilor. Mie nu mi-e clar cum PA a demonstrat un eșec total în combaterea coruperii alegătorii, când Parlamentul a decis că PA nu e competență pentru a investiga acest fenomen. PA a demonstrat că are capacitatea și voința de a investiga acest fenomen (finanțarea ilegală a partidelor) și de a trage la răspundere cele mai culpabile persoane, inclusiv de rang înalt, cum ar fi deputați. (...). (Spun-n.r.) că noi nu livrăm rezultate, că eu nu sunt manager bun de instituție. Care sunt indicatorii de performanță pe care eu nu i-am îndeplinit? Nu pot spune că această instituție e un eșec”, a adăugat aceasta.
Veronica Dragalin, care a locuit și lucrat anterior în Statele Unite, s-a întors în 2022 în Republica Moldova, fiind desemnată la conducerea Procuraturii Anticorupție. Acum, aceasta nu exclude posibilitatea de a intra în politică.
Veronica Dragalin a făcut declarațiile la câteva zile după ce ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, două structuri specializate, urmează să fuzioneze. Propunerea Ministerului Justiției a fost făcută publică în urma recomandării Consiliului Suprem de Securitate (CSS) privind îmbunătățirea funcționării Procuraturii Anticorupție, pentru că ar fi eșuat în lupta împotriva corupției politice, în special în toamna anului trecut, când au avut loc alegerile prezidențiale și referendumul pro-UE.
Opinia specialistului
Propunerea privind fuzionarea celor două procuraturi specializate a stârnit critici, iar unii specialiști în domeniu, precum fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, susțin că urmărește excluderea Veronicăi Dragalin de la șefia PA.
,,Decizia de comasare a celor două procuraturi pare să aibă mai puțin de-a face cu lupta împotriva corupției și criminalității organizate. Senzația pe care o am este că adevărata țintă a creării unei noi „ arhitecturi a structurilor anticorupție”, este eliminarea șefului Procuraturii Anticorupție, dna Veronica Drăgălin, care, în ultima perioadă, se pare că nu mai este pe placul actualei guvernări.Cum actuala legislație face ca demiterea acesteia să fie extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, după patru ani de interimate și modificări săptămânale ale legii procuraturii, a fost inventată necesitatea unei „noi arhitecturi a structurilor anticorupție”. Indiferent cum o vei numi, această metodă face parte din arsenalul sovietic: când o persoană incomodă nu poate fi eliminată legal, fie i se fabrică un dosar penal, fie instituția pe care o conduce este reorganizată. Trebuie să recunosc că spre deosebire de metodele folosite pentru eliminarea fostului procuror general, metoda de eliminare a dnei Drăgălin este mult mai „elegantă”, deși în esență nu este mai morală sau mai legitimă. În orice caz, daca acest scenariu va fi dus la bun sfârșit, eliminarea dnei Drăgălin va continua tradiția post-sovietică din Republica Moldova, în care niciun șef al procuraturii nu își duce mandatul până la capăt.Ca și consecințe practice, implementarea așa-numitei „noi arhitecturi a structurilor anticorupție” nu va face decât să paralizeze și mai mult lupta împotriva corupției. Orice reorganizare durează, procurorii sunt in procedura de vetting, iar în curând, clasa politică va intra în campanie electorală și toate reformele vor rămâne pe planul doi”, a notat Alexandru Tănase pe pagina sa de Facebook.
Maia Sandu: Eșec total
În luna noiembrie 2024, președinta Maia Sandu a convocat ședința CSS după mituirea masivă a alegătorilor în timpul celor două scrutine care ar fi fost orchestrată de oligarhul fugar Ilan Șor, lider al unei grupări criminale. Atunci, lidera de la Chișinău a subliniat că „schimbările pe care le-am făcut la Procuratura Anticorupție nu au dat rezultate”, precizând că este „un eșec total din partea acesteia pe lupta împotriva corupției mari și mai ales pe lupta împotriva corupției politice”.
Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, a reacționat printr-un comunicat de presă, reamintind că instituția pe care o conduce este într-un proces de reformă, început în luna martie a anului trecut de Guvern.