Recuperarea miliardului, din banii datornicilor. Care este cel mai pesimist scenariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Ion Sturzu, a anunţat că din suma totală de 14,121 miliarde de lei acordate sub garanţia statului a fost recuperată suma de 538 milioane de lei, iar dobânda a valorat 9 milioane de lei.

Ion Sturzu a precizat, în cadrul şedinţei Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului, că banii au fost obţinuţi din returnarea creditelor la băncile furate şi vânzarea activelor. Potrivit viceguvernatorului BNM, din suma de peste 14 miliarde a fost recuperată suma de 538 de milioane de lei sau circa 3,7%, iar dobânda a constiuit valoric 9 milioane de lei.

Estimările autorităţile privind cel mai pesimist scenariu în cazul recuperării banilor este posibilitatea ca suma să fie de cel mult un miliard de lei din cele 14 miliarde de lei. În acelaşi timp, Ion Sturzu a menţionat că se contează foarte mult pe rezultatele investigaţiei Kroll, care ar duce la recuperarea forţată a banilor de la persoanele implicate în fraudele de miliarde.

Deputaţii au constat că deşi se cunosc agenţii economici, vinificatori şi petrolişti, care au generat o parte din creditele neperformante sau compromise, iar în instanţele de judecată sunt cereri privind recuperarea unui miliard de lei, banii sunt întorşi din alte surse. 

Menţionăm că guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a promis că va veni în curând cu noi informaţii privind derularea investigaţiei Kroll privind furtul miliardului. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite