Reacția Maiei Sandu după ce Dorin Recean a renunțat la funcția de premier: ,,Vei fi alături când țara va avea nevoie”
0Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat activitatea premierului Dorin Recean, după anunțul acestuia privind renunțarea la această funcție, mulțumindu-i pentru sprijinul acordat în perioada dificilă pe care a traversat-o țara.

,,Mulțumesc, Dorin, pentru că ai acceptat să ne fii alături în acești ani complicați! Prim-ministrul Dorin Recean a fost, în această etapă de dezvoltare a țării noastre, omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize. Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
La final, președintele Republicii Moldova a subliniat că: ,,am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie”.
Anunțul lui Recean
Tot astăzi, 13 octombrie, Dorin Recean a anunțat că renunță la funcția de prim-ministru. Astfel, după validarea rezultatelor alegerilor din 28 septembrie și convocarea noului Parlament, el nu va fi candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru șefia viitorului Executiv. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune, susținută alături de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu.
Totodată, Recean a declarat că va renunța și la viața politică. Astfel, după învestirea noului Guvern, actualul premier, care a intrat în Parlament pe listele PAS, își va depune și mandatul de deputat.
Igor Grosu: decizie personală
Decizia vine înainte de validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională. În ciuda faptului că PAS obținuse suficiente voturi pentru a reconfirma poziția lui Recean în fruntea Executivului, acesta a ales să nu mai continue în funcție.
„Dorin Recean a avut toată susținerea noastră. Este o decizie personală, pe care o respectăm”, a declarat Igor Grosu, adăugând că PAS va propune un nou candidat pentru funcția de prim-ministru imediat ce va fi finalizată procedura constituțională de validare a noii legislaturi.
„Anunț că PAS va veni cu un candidat pentru funcția de prim-ministru. Am avut deosebita plăcere să avem o conlucrare cu domnul prim-ministru (…). Au fost câteva ierni foarte dificile cărora a terbuit să le facem față, cu un război la hotar, în același timp a trebuit să organizăm alegerile parlamentare. Concomitent, instituțiile au trebuit să-și facă treaba, să aducă investiții, să aducă resurse pentru a mări pensiile și salariile. Domnule premier, vă mulțumim că ați acceptat invitația de activa în funcție (…). Intenția noastră era să-l înaintăm pe domnul Recean la funcția de prim-ministru”, a spus Igor Grosu.
Igor Grosu a precizat că nu poate să anunțe deocamdată numele viitorului premier.
Liderul PAS a spus că își dorește un Guvern susținut de majoritatea parlamentară pro-europeană reprezentată de PAS.
În vârstă de 50 de ani, Dorin Recean a fost numit prim-ministru în februarie 2023, succedând-o pe Natalia Gavrilița. A fost o opțiune considerată „tehnocrată”, venind din zona securității și a administrației, mai puțin expusă politic. Anterior, Recean a fost consilier prezidențial pe probleme de apărare și securitate națională, precum și ministru de Interne în perioada 2012–2015, în guvernul condus de Iurie Leancă.
Mandatul său de premier a fost marcat de crize suprapuse: războiul din Ucraina, riscurile de securitate generate de prezența trupelor ruse în Transnistria, presiuni energetice, și tensiuni politice interne cu partidele pro-ruse. Recean a fost perceput ca o figură echilibrată, dar cu o prezență publică discretă, mai eficient în procesul decizional decât în comunicarea politică.
Surse apropiate Guvernului spun că Recean ar fi exprimat dorința de a reveni în zona expertizei tehnice sau în mediul academic, evitând o confruntare politică prelungită în perioada post-electorală.